CORONAVIRUS | Spania a înregistrat cel mai mic număr de decese din ultimele 9 zile: 674

CORONAVIRUS | Spania a înregistrat cel mai mic număr de decese din ultimele 9 zile: 674
Foto: Hepta

Spania a raportat, duminică, 674 de decese survenite într-o singură zi, cu 135 mai puține față de cele declarate sâmbătă. Acesta este cel mai mic număr de victime din ultimele nouă zile și, de asemenea, prima dată în această perioadă când scade sub 800 de decese.

Astfel, totalul persoanelor decedate se ridică la 12.418, potrivit raportului prezentat duminică de Ministerul Sănătății.

Totodată, în ultimele 24 de ore, alte 6.023 de persoane au fost testate pozitiv, numărul total ajungând la 130.759 de oameni. Dintre acestea, 58.744 de persoane au avut nevoie de spitalizare și 38.080 au fost externate, scrie El pais.

Starea de urgență, extinsă pentru două săptămâni

Prim-ministrul Spaniei, Pedro Sánchez, a decis sâmbătă să extindă starea de urgență în această țară cu încă două săptămâni, până pe 26 aprilie. Totodată, acesta a mărturisit că vor fi necesare mai multe prelungiri.

Duminică, premierul are întrevederi online cu președinții comunităților autonome.

Numărul persoanelor infectate a depășit un milion la nivel global

Joi, numărul persoanelor diagnosticate cu noul coronavirus la nivel mondial a depăsit un milion de cazuri.

În prezent, peste 1.200.000 de persoane au fost testate pozitiv.

Numărul celor care s-au stins din viață a ajuns la peste 64 de mii , iar peste 250 de mii s-au recuperat.

SUA a înregistrat un record negativ: Cel puțin 1320 morți în ultimele 24 de ore

SUA a raportat, sâmbătă, peste 1.320 de decese, bilanțul total ajungând la cel puțin 8.470 de morți la nivel național.

Acestea sunt cele mai multe decese de coronavirus raportate într-o singură zi până acum, în SUA.

Totodată, până acum, peste 311.301 de persoane au fost testate pozitiv, conform datelor publicate de Universitatea Johns Hopkins .

Bilanțul persoanelor infectate în România

Sâmbătă, Grupul de Comunicare Strategică a anunțat, într-un comunicat de presă, că 3.613 de oameni au fost infectați cu noul Covid-19. Dintre aceștia 148 s-au stins din viață.

Dintre cei testați pozitiv, cele mai multe cazuri sunt din județul Suceava, respectiv 967. Acest lucru a dus la intrarea în carantina a municipiului Suceava, dar și a 8 comune limitrofe.

Alte 31 de persoane sunt din Țăndărei, Ialomița, acestea reprezentând 60% din numărul total de oameni diagnosticați cu Covid-19 în acest județ. Astfel că, prin Ordonanța Militară numărul 7 a fost instituită și în această localitate carantina.

Pentru moment, 119 de pacienți sunt internați la ATI.

În prezent, 329 de persoane au fost declarate vindecate.

Bilanțul românilor din diaspora depistați cu Covid-19

Conform Grupului de Comunicare Strategică, 317 de cetățeni români din diaspora au fost confirmați ca fiind infectați cu noul coronavirus, respectiv 129 în Spania, 152 în Italia, 15 în Franța, 8 în Germania, 4 în Marea Britanie, 2 în Namibia, 2 în Indonezia și câte unul în Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Belgia și SUA.

În acest context, de la începutul pandemiei de Covid-19, care a izbucnit în China, la sfârșitul anului 2019, și până la acest moment, 26 de cetățeni români aflați în străinătate, 9 în Italia, 7 în Franța, 4 în Marea Britanie, 5 în Spania și unul în Germania, s-au stins din viață.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
14:09 - Kate Middleton, după ce a luptat cu cancerul și a fost criticată că nu și-a respectat obligațiile regale: „Ultimele nouă luni au fost incredibil de dificile pentru noi”
13:44 - Ucraina triplează o taxă de război pentru angajați, pentru a susține armata. Proiectul de lege a fost deja criticat
13:18 - Cea mai mare prezență la vot, până la această oră, a fost înregistrată în Republica Moldova
12:55 - Vreme mohorâtă în Bucureşti sâmbătă şi duminică cu condiţii de burniţă sau ploaie slabă
12:41 - România ia cel mai scump împrumut din ultimul an și jumătate. Până de curând cele mai mari dobânzi le avea Ungaria
12:21 - Numărul pensionarilor a scăzut, în noiembrie, cu aproape 17.000 de persoane. Cât a fost pensia medie în această lună
12:03 - Toni Greblă: În situația în care CCR consideră că este necesar să verifice toate secțiile de votare din lume, situația va complica foarte mult desfășurarea alegerilor. Nu știu ce nume să trecem pe buletinele de vot pentru turul doi
11:36 - Avertizare Cod galben de vreme rea, emisă de meteorologi pentru aproape jumătate din țară. Care sunt județele afectate
11:15 - Câte posibile incidente au fost semnalate de la debutul campaniei electorale pentru parlamentare? MAI a dat toate detaliile. Continuarea propagandei electorale, aspru sancționată
10:56 - Se fac ultimele pregătiri pentru parada militară de Ziua Națională! Pentru prima dată, pe 1 Decembrie, vom putea vedea și o dronă Bayraktar. Ce alte elemente de noutate vor mai fi (VIDEO)