CORONAVIRUS | Italia a înregistrat cea mai mică creștere de noi cazuri din ultimele săptămâni: Mai puțin de 3.000

Publicat: 14 04. 2020, 20:23
Foto: Hepta

Italia a raportat, marți, mai puțin de 3.000 de cazuri noi de coronavirus în ultimele 24 de ore, aceasta fiind cea mai lentă creștere zilnică din ultimele săptămâni.

Mai precis, au fost confirmate 2.972 de cazuri noi, potrivit unui anunț făcut marți seară de departamentul de protecție civilă, comparativ cu 3.153 înregistrate luni.

Rata cu care cazurile cresc zi de zi este acum la doar 1,9 la sută, adică cea mai mică de la începutul focarului apărut în Italia.

În total, țara a înregistrat un număr de 162.488 de cazuri de la începutul focarului, 21.067 dintre ele fiind fatale.

602 de oameni s-au stins din viață în ultimele 24 de ore, fiind înregistrată o creștere față de xiua anterioară, când au fost 566 de decese.

Presiunea asupra spitalelor italiene continuă să se ușureze

Numărul persoanelor internate la terapie intensivă a scăzut cu încă 74 până la 3.186, în timp ce pacienții în terapie non-intensivă au scăzut cu 12, respectiv la 28.011.

Două regiuni ale statului nu au raportat marți cazuri noi de Covid-19: Basilicata și Molise. Mai mult, acestea nu au înregistrat noi infecții timp de două zile la rând, scrie The Local.

Totodată, regiunea Umbria a raportat un singur caz în ultimele 24 de ore.

Bilanțul românilor din diaspora depistați cu Covid-19

Marți, Grupul de Comunicare Strategică a declarat că 709 de cetățeni români din diaspora au fost confirmați ca fiind infectați cu noul coronavirus, cei mai mulți fiind în Italia, respectiv 420. Alți 196 sunt în Spania, 24 în Franța, 9 în Germania, 45 în Marea Britanie, 2 în Namibia, 2 în SUA, 2 în Austria, 2 în Belgia, 2 în Indonezia și câte unul în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg și Suedia.

În acest context, de la începutul pandemiei de Covid-19 și până la acest moment, 52 de cetățeni români infectați cu COVID-19 au murit în afara țării, după cum urmează: 13 în Italia, 13 în Franța, 15 în Marea Britanie, 7 în Spania, 2 în Germania, unul în Belgia și unul în Suedia.

Bilanțul persoanelor infectate în România

De asemenea, Grupul de Comunicare Strategică a raportat că 6.879 de oameni au fost infectați cu noul coronavirus, dintre care 351 au murit.

Dintre persoanele diagnosticate cu noul coronavirus, cele mai multe cazuri sunt din județul Suceava, peste 1.700. Acest lucru a dus la intrarea în carantina a municipiului Suceava, dar și a 8 comune limitrofe.

De asemenea, și în localitatea Țăndărei din județul Ialomița au fost raportate mai multe cazuri de coronavirus. Astfel că, prin Ordonanța Militară numărul 7 a fost instituită și în această localitate carantina.

Momentan, 241 de pacienți sunt internați la ATI.

În prezent, 1.051 de persoane au fost declarate vindecate.

Numărul persoanelor infectate a depășit un milion la nivel global

Numărul persoanelor diagnosticate cu noul coronavirus, care a izbucnit în China, la sfârșitul anului 2019, a deposit, la nivel global, un milion de cazuri.

Mai precis, peste 1.900.000 de persoane au fost testate pozitiv.

Numărul celor care s-au stins din viață a ajuns la peste 121.700 , iar peste 460 de mii s-au recuperat.