Biden vrea un nou mandat. În noiembrie va împlini 80 de ani
Președintele SUA, Joe Biden, care în noiembrie va împlini 80 ani și-a anunțat din nou candidatura și i-a iritat pe unii dintre democrați.
De curând, Joe Biden a promis o mai bună reglementare a armelor
Președintele democrat Joe Biden intenționează să candideze pentru un al doilea mandat peste doi ani, a afirmat purtătoarea de cuvânt al Casei Albe, Karine Jean-Pierre. Declarația a fost făcută după apartiția unor zvonuri legate de o eventuală candidatură și după ce mai mulți aleși și lideri din cadrul Partidului Democrat și-au exprimat în ultimele zile rezerva față de o nouă candidatură a șefului statului, care împlinește 80 de ani în noiembrie.
Exercitarea „președinției este o muncă foarte obositoare, iar realitatea dură este că președintele va fi mai aproape de vârsta de 90 de ani decât de vârsta de 80 de ani la sfârșitul unui al doilea mandat”, declara pentru The New York Times în urmă cu câteva zile David Axelrod, unul dintre strategii campaniei electorale a lui Barack Obama în 2008 și 2012.
Ocasio-Cortez este tânăra speranță a democraților
De asemenea, în urmă cu doar câteva zile, nici Alexandria Ocasio-Cortez nu și-a exprimat direct susținerea față de o nouă candidatură a lui Biden. Ea a declarat pentru postul CNN: „Cred că a făcut o treabă foarte bună până acum (…). Iar dacă va candida din nou, vom vedea”.
Sondajele de opinie arată că popularitatea lui Joe Biden a scăzut dramatic încă de anul trecut, iar alegerile parțiale de la jumătatea mandatului său, prevăzute în această toamnă, s-ar putea dovedi complicate.