Biden vrea ca americanii să știe că cei mai mulți bani din ajutorul pentru Ucraina vor fi cheltuiți în SUA

Publicat: 20 02. 2024, 19:24
Sursa foto: colaj newsflash.ro

În timp ce președintele Joe Biden îi presează pe republicanii din Camera Parlamentului să aprobe ajutorul necesar pentru Ucraina, el dorește ca alegătorii să înțeleagă că aproape 40 de miliarde de dolari ar fi de fapt direcționați către fabricile din SUA care produc rachete, muniții și alte echipamente.

38,8 miliarde de dolari ar ajunge în fabricile din SUA care produc rachete, muniții și alte echipamente

Cele aproape două treimi din suma alocată ajutorului Ucrainei – sau aproape 40 de miliarde de dolari – ar merge de fapt către fabricile americane răspândite în toată țara, inclusiv fabricile din Lima, Ohio, Scranton, Pennsylvania, precum și Mesquite.

Președintele Camerei, Mike Johnson, a refuzat să supună la vot proiectul de lege, spunând că acesta nu se adresează nevoilor publicului american.

Măsura suplimentară a cheltuielilor conține un total de 95 de miliarde de dolari în ajutor extern, inclusiv bani pentru Ucraina, Israel și alte țări.

Din cele 60,7 miliarde de dolari pentru Ucraina, 38,8 miliarde de dolari ar merge către fabricile din SUA care produc rachete, muniții și alte echipamente, potrivit cifrelor furnizate The Associated Press de administrația Biden.

„Deși acest proiect de lege trimite echipamente militare în Ucraina”, a spus Biden marți, „banii se vor cheltui chiar aici, în Statele Unite ale Americii, în locuri precum Arizona, unde sunt construite rachetele Patriot; și Alabama, unde sunt construite rachetele Javelin; și Pennsylvania, Ohio și Texas, unde sunt fabricate obuze de artilerie.”

Biden folosește argumente din cel de-al Doilea Război Mondial

În acest caz, președintele Biden spune că cei mai mulți bani vor merge către companii și muncitori din SUA, finanțând linii de asamblare pentru a reumple stocurile epuizate de arme și echipamente care au ajuns deja în Ucraina.

Președintele democrat îl copiază astfel pe față pe Franklin Delano Roosevelt și reînvie conceptul din perioada celui de-al Doilea Război Mondial conform căruia America este „arsenalul democrației”. El vrea să sublineiaze că politica sa externă este legată și de locurile de muncă pentru clasa de mijloc din SUA.

Dar Biden se confruntă cu opoziția fostului președinte Donald Trump, favoritul republican care a ajuns la Casa Albă în 2016 după promisiunea de a relansa producția din SUA.

Trump se opune pachetului SUA de a ajuta Ucraina și și-a exprimat deschis dorința de a lăsa Rusia să invadeze aliații NATO care nu cheltuiesc suficient din propriile lor bugete pentru apărare.

Mulți republicani din Congres pun la îndoială tot mai mult valoarea intervențiilor SUA în întreaga lume și a alianțelor de lungă durată construite după cel de-al Doilea Război Mondial.

Fabricile din SUA au livrat produse militare în valoare de aproape 162 de miliarde de dolari anul trecut. Livrările au crescut cu 8,1% față de 2022.

Dar producția de apărare poate fi volatilă. Cheltuielile au scăzut între 2010 și 2015. Apoi au crescut în următorii patru ani, doar pentru a scădea în 2021 și apoi au urcat din nou după ce a izbucnit războiul din Ucraina în 2022.

Administrația Biden a făcut din creșterea capacității de producție a contractorilor de apărare o prioritate, cu un plan de creștere a producției de obuze de artilerie de 155 de milimetri de șase ori în trei ani.