Biden va discuta cu Iohannis și ceilalți șefi de stat din grupul Bucureşti 9, după convorbirea cu Vladimir Putin
Joe Biden, președintele Statelor Unite, va discuta joi cu Vladimir Zelenski, preşedintele Ucrainei, și cu liderii statelor din grupul Bucureşti 9, inclusiv cu Klaus Iohannis. Asta după ce, recent, a avut o convorbire importantă cu omologul său rus, Vladimir Putin.
Joe Biden, discuții cu Iohannis și liderii din grupul București 9
Liderul de la Casa Albă va discuta azi cu „preşedintele Ucrainei Vladimir Zelenskiy şi cu Bucureşti 9, un grup de state din flancul estic al NATO”, a notat agenția Reuters, citând informații transmise de Administrația Biden.
Formatul Bucureşti (B9) este o iniţiativă lansată de Iohannis şi de Andrzej Duda, președintele Poloniei. Participă, de asemenea, Bulgaria, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Slovacia şi Ungaria.
Discuțiile au loc după convorbirea Biden – Putin din weekend pe tema crizei cauzate de Rusia. Aceasta a masat zeci de mii de militari la frontiera cu Ucraina.
Ce au discutat Joe Biden și Vladimir Putin
Joe Biden i-a transmis lui Vladimir Putin că o nouă invadare a Ucrainei va duce la sncțiuni dureroase pentru Moscova, cu impact major asupra economiei.
„Președintele Biden și-a reiterat sprijinul pentru suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei și a făcut apel la o dezescaladare și la o revenire la diplomație. Cei doi președinți și-au însărcinat echipele să discute mai departe, iar SUA va face acest lucru în strânsă coordonare cu aliații și partenerii”, a mai transmis Casa Albă.
În schimb, liderul de la Kremlin a afirmat că „trupele ruseşti se află pe teritoriul lor şi nu ameninţă pe nimeni”
Vladimir Zelenski a catalogat drept „pozitive” discuțiile dintre cei doi președinți: „Cel mai important e că avem acum un rol personal al preşedintelui Biden în soluţionarea conflictului”.