Biden pune la îndoială faptul că Rusia va reduce atacurile din Kiev și Cernihiv: „O să vedem dacă își respectă cuvântul”

Publicat: 29 03. 2022, 22:03
Actualizat: 29 03. 2022, 22:05
Foto: Hepta.ro - Abaca Press / JOSHUA ROBERTS

Președintele american Joe Biden a declarat, marți, că așteaptă să vadă dacă Rusia își „respectă cuvântul dat” în ceea ce privește reducerea activității militare din Kiev și Cernihiv.

Adjunctul ministrului rus al apărării, generalul Alexander Fomin, a susținut că Federația Rusă va reduce radical activitatea militară în afara Kiev și Cernihiv. Pe de altă parte, potrivit Londrei, Federația Rusă rămâne o amenințare serioasă pentru Kiev din cauza capabilității sale de lovire, potrivit news.ro.

Biden pune la îndoială promisiunile Rusiei

Joe Biden pune la îndoială anunțul Rusiei că va reduce activitatea militară din cele două orașe ucrainene.

O să vedem dacă ei (ruşii) îşi respectă cuvântul dat”, le-a declarat şeful statului american unor jurnalişti, imediat după ce a discutat la telefon cu preşedintele francez Emmanuel Macron, premierii britanic Boris Johnson şi italian Mario Draghi şi cancelarul german Olaf Scholz.

„Pare să existe un consens asupra faptului că trebuie să vedem ce au ei (ruşii) de oferit”, declară el.

Rusia susține că va reduce radical activitatea militară în jurul orașelor Kiev și Cernihiv

Cernihiv, oraș asediat din nordul Ucrainei, a rămas sub focul forțelor ruse și marți, conform precizărilor transmise de oficialii ucraineni. Primarul orașului estimează că de la începutul războiului au fost uciși 400 de rezidenți.

Liderii Marii Britanii, SUA, Franţei, Germaniei şi Italiei au atras atenţia, în cadrul unei discuţii telefonice, să nu existe „nicio relaxare în fermitatea Occidentului în faţa invaziei ruse din Ucraina”.

Boris Johnson „a subliniat că trebuie să judecăm regimul lui Putin după acţiunile sale, nu după cuvintele sale”.