Berlin: Un mort și 30 de răniți după ce o mașină a intrat într-o mulțime
Momente dramatice în vestul Berlinului. Un vehicul a intrat miercuri într-o mulțime de oameni, provocând moartea unei persoane și rănirea a cel puțin 30 de oameni, a anunțat televiziunea publică germană rbb24.
Nu se știe încă dacă este vorba despre un atac terorist, însă incidentul a avut loc în apropiere de locul unui atac fatal din 19 decembrie 2016, când Anis Amri, un solicitant de azil tunisian respins cu legături islamiste, a deturnat un camion, l-a ucis pe șofer și apoi a intrat cu el într-o mulțime.
Potrivit Associated Press, purtătorul de cuvânt al poliției din Berlin, Martin Dams, a declarat că incidentul a avut loc lângă popularul bulevard comercial Kurfuerstendamm, aflat în vestul capitalei germane.
El a spus că presupusul șofer al vehiculului a fost reținut.