Benjamin Netanyahu, după atacurile cu rachete în zona Ierusalimului și în sudul Israelului: Grupurile teroriste din Gaza au întrecut o linie roșie. Vom răspunde în forță
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat că oricine atacă Israelul va plăti un preț greu, luni seară, la puțin timp după ce mișcarea islamistă Hamas a lansat zeci de rachete din Fâșia Gaza către zona Ierusalimului și sudul statului evreu.
Benjamin Netanyahu, reacție dură după atacurile cu rachete în zona Ierusalimului și în sudul Israelului
Benjamin Netanyahu a promis un răspuns în forță al Israelui și spune că actuala confruntare „ar mai putea continua ceva vreme”. Israelul „nu va tolera atacuri asupra teritoriului nostru, capitalei noastre, cetățenilor noștri și soldaților noștri”, a spus premierul israelian, la ceremonia centrală din Ziua Ierusalimului, transmite The Jerusalem Post.
„Suntem într-o luptă pe mai multe fronturi: În Ierusalim, Gaza și alte locuri din Israel”, a mai spus Netanyahu. „Grupurile teroriste din Gaza au întrecut o linie roșie în ajunul Zilei Ierusalimului, o linie roșie, și ne-au atacat cu rachete la periferia Ierusalimului”, a continuat el.
Premierul israelian susține că, deși statul evreu nu dorește o escaladare, forța sa se va face resimțită dacă va fi nevoie.
La atacurile cu rachete a reacționat dur și președintele Reuven Rivlin, care a declarat că Israelul „nu va îngenunchea în fața niciunei amenințări”.
„Oricine încearcă să ne testeze reziliența va găsi un zid de apărare, un pumn de fier”, a adăugat Reuven Rivlin.
„Să nu pună nimeni la încercare puterea letală a forțelor noastre”, a mai afirmat Rivlin.
Gilad Erdan, ambasadorul israelian la ONU, a acuzat comunitatea internațională că a încurajat violența palestiniană prin recentele sale poziții prin care a cerut reținere din partea Israelului.
„ONU, Consiliul de Securitate și Cvartetul au refuzat să condamne fără echivoc incitarea palestiniană și au servit doar la încurajarea teroriștilor Hamas, care acum lansează rachete asupra Ierusalimului și a cetățenilor nevinovați din tot Israelul”, susține Erdan. „Comentariile voastre revoltătoare au fost distructive și au inflamat și mai mult tensiunile”, mai susține oficialul.
Armata israeliană și-a consolidat prezența la frontiera cu Fâșia Gaza, pe fondul tensiunilor din regiune și a ciocnirilor violente dintre poliția israeliană și protestatarii palestinieni din Ierusalim. Totodată, armata a anunțat că suspendă timp de o zi un exercițiu militar de amploare pentru a se pregăti de eventualitatea unei escaladări. În sudul Israelului, autoritățile le cer locuitorilor din comunitățile de la frontiera cu Fâșia Gaza să rămână în case sau în adăposturile anti-rachetă până la noi anunțuri, potrivit Haaretz.
O reacție a avut și Casa Albă, care s-a arătat îngrijorată de ciocnirile din Ierusalim și de escaladarea tensiunilor în regiune.
„Continuăm să monitorizăm îndeaproape violența din Israel”, a declarat Jen Psaki, secretarul de presă al Casei Albe, fiind întrebată despre deteriorarea situației în regiune. „Este ceva ce echipa noastră de securitate națională monitorizează îndeaproape”, a mai spus ea.