Externe
Belgia este a doua ţară europeană din care irakienii pleacă în număr mare, informează B1 TV. 111 irakieni, dezamăgiţi de condiţiile găsite în Europa, au plecat la Bagdad cu o cursă directă, plătită de autorităţile belgiene.
Ei au fost repatriaţi de către Belgia, care a închiriat chiar un charter pentru a scăpa de imigranţi. Aceştia sunt printre miile de oameni care au ajuns la Bruxelles în ultimele luni, dar acum au renunţat la cererea de azil şi s-au întors la Baghdad.
Belgia este a doua ţară europeană din care irakienii pleacă în număr mare. Prima a fost Germania, acolo unde autorităţile au introdus trei curse aeriene noi pentru a face faţă tuturor solicitărilor de părăsire a ţării.