Minorii din Belgia care suferă de boli incurabile vor putea opta pentru eutanasie, potrivit unei legi contestate de unii pediatri și de Biserica Romano-Catolică, relatează AFP.
Astfel, Belgia a devenit, joi, a doua ţară din lume, după Olanda, care autorizează în condiţii stricte eutanasierea minorilor.
Deși în Olanda legislaţia prevede vârsta minimă de 12 ani, parlamentarii belgieni au optat pentru o noţiune mai vagă – deţinerea „capacităţii de discernământ”.
Senatorul socialist Philippe Mahoux, autorul legii belgiene care permite eutanasierea adulţilor din 2002, a explicat că a trebuit să răspundă dorinţelor exprimate de medici pediatri confruntaţi cu „suferinţa insuportabilă” a pacienţilor minori.
Biserica Romano-Catolică belgiană, alături de comunităţile religioase musulmană şi ebraică, au organizat „zile de post şi rugăciune” pentru „trezirea conştiinţelor”.
Totuși, susținătorii legii au insistat pentru impunerea unor condiţii stricte: minorul va trebui să se afle într-o situaţie medicală fără ieşire care să conducă oricum la deces şi aibă o suferinţă fizică insuportabilă pentru a putea opta pentru eutanasie.