Autoritățile belgiene au descoperit marți, în urma unor percheziții făcute în cartierul Schaerbeek din regiunea Bruxelles, un dispozitiv exploziv, un steag ISIS și mai multe substanțe chimice periculoase, informează LaLibre.be.
Potrivit reprezentanților Parchetului, oamenii legii au găsit într-o locuință din zonă o bombă cu cuie, alături de drapelul cu însemnele grupării teroriste și de produsele chimice.
Ministrul belgian de Externe a anunțat că ancheta privint atentatele de marți este în curs de desfășurare, unul dintre teroriștii care apar în imaginile suprinse de camerele de supraveghere din aeroportul Zaventem, din Bruxelles, fiind în continuare căutat de poliție.
34 de oameni au murit şi peste 200 au fost răniţi după atentatele de marți dimineaţă de la aeroportul Zaventem din Bruxelles şi de la metrou. (Detalii AICI)