Belarus și-a modificat Constituția pentru a renunța la statutul său non-nuclear

Belarus și-a modificat Constituția pentru a renunța la statutul său non-nuclear
Aleksandr Lukașenko, președintele Belarusului și aliatul lui Vladimir Putin. Sursa foto: Hepta - Vitaliy Ankov

Belarus a modificat Constituția pentru a renunța la neutralitate și la statutul său non-nuclear, potrivit Institutului pentru Studiul Războiului.

Adjunctul șefului Statului Major General din Belarus, colonelul Andrey Bogodel, a spus că, pentru a răspunde „provocărilor și amenințărilor externe”, Belarus a făcut modificarea constituției, prin renunțarea la neutralitate și eliminând formularea privind statutul său non-nuclear, scrie The Guardian.

Măsura vine după ce președintele rus Vladimir Putin a declarat săptămâna trecută că au sosit primele arme nucleare tactice care vor fi amplasate în Belarus.

Ca răspuns la acest anunț, președintele american Joe Biden a declarat că amenințarea că Rusia ar putea folosi arme nucleare tactice este „reală”.

Președintele rus Vladimir Putin a declarat, vineri, că desfășurarea armelor nucleare tactice în Belarus, un demers a cărui concretizare a confirmat-o în premieră, a fost menită să îi amintească Occidentului că nu îi poate administra Rusiei o înfrângere strategică, relatează Reuters.

Rusia poziționează arme nucleare în Belarus ca avertisment pentru Occident, spune Putin

Vorbind la Sankt Petersburg în cadrul celui mai important forum economic din Rusia, Vladimir Putin a spus că focoasele nucleare rusești au fost deja livrate Belarusului, dar a insistat că pentru moment nu vede niciun motiv ca țara sa să recurgă la arsenalul nuclear.

„După cum știți, am negociat cu aliatul nostru, Lukașenko, că vom muta o parte dintre aceste arme nucleare tactice pe teritoriul Belarusului – acest lucru s-a întâmplat deja”, susține președintele Rusiei.

„Primele focoase nucleare au fost livrate către teritoriul Belarusului. Însă doar primele, prima parte. Dar vom face acest lucru pe deplin până la sfârșitul verii sau până la sfârșitul anului”, a adăugat Vladimir Putin.

Este pentru prima oară când Rusia desfășoară arme nucleare în afara granițelor sale după destrămarea Uniunii Sovietice, iar inițiativa, spune Vladimir Putin, a fost menită să transmită un avertisment Occidentului în legătură cu înarmarea și sprijinirea Ucrainei.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`