Autoritățile din Belarus au declarat marți că au decis să găzduiască arme nucleare tactice rusești după ani de presiune din partea Statelor Unite și a aliaților săi, presiuni despre care Minskul susține că ar fi fost menite să îi schimbe direcția politică și geopolitică, relatează Reuters.
Președintele rus Vladimir Putin a anunțat sâmbătă că Moscova va desfășura arme nucleare tactice pe teritoriul bielorus, într-o escaladare a disputei cu Occidentul.
Ministerul bielorus al afacerilor externe și-a justificat decizia de a coopera cu Rusia printr-un comunicat transmis marți, spunând că Minskul acționează pentru a se apăra de Occident.
„În ultimii doi ani și jumătate, Republica Belarus a fost supusă unei presiuni politice, economice și informaționale fără precedent din partea Statelor Unite, a Regatului Unit și a aliaților lor din NATO, precum și din partea statelor membre ale Uniunii Europene”, se arată în comunicatul Ministerului bielorus de externe.
„În lumina acestor circumstanțe și a riscurilor și preocupărilor legitime din sfera securității naționale care decurg din acestea, Belarus este forțată să răspundă prin consolidarea propriilor capacități de securitate și apărare”, se mai arată în același comunicat.
Belarus susține la rândul său că planurile nucleare rusești nu contravin acordurilor internaționale de neproliferare, întrucât Belarus nu va deține controlul asupra armelor respective.