BBC: Motivul pentru care se feresc susținătorii lui Donald Trump să se alăture protestelor pe care le-a cerut fostul președinte al SUA
Fostul președinte al SUA, Donald Trump, a făcut apel la proteste împotriva posibilei puneri sub acuzare cu care s-ar putea confrunta în curând, iar poliția din marile orașe americane se pregătește pentru eventuale manifestații. Totuși, mesajul prevalent de la unii dintre cei mai vocali susținători ai săi este altul – stați acasă, relatează BBC.
Motivul pentru care s-ar feri susținătorii lui Donald Trump să se alăture protestelor
Pe rețelele sociale mainstream, pe aplicațiile de mesagerie și pe platforma Truth Social a lui Donald Trump, circulă multe zvonuri, susține BBC.
Există discuții despre posibili agenți dubli sau eventuale acțiuni „sub steag fals” – atacuri care să fie efectuate cu intenția de a-i învinui apoi pe oponenți pentru violențe.
Mulți dintre susținătorii fostului președinte american consideră că atacul de la Capitoliu din ianuarie 2021 nu s-a produs la instigarea susținătorilor lui Trump și a organizațiilor de extremă dreapta, ci că ar fi fost mai degrabă rezultatul acțiunilor întrerprinse de agenți federali sau oameni ai stângii radicale, așa-numiții „antifasciști” care vor să îl discrediteze pe omul de afaceri republican.
Zvonurile și teama că evenimentele din ianuarie 2021 s-ar putea repeta i-au făcut pe mulți dintre admiratorii fostului președinte să nu mai iasă la proteste.
Ali Alexander, unul dintre cei care au organizat manifestațiile care aveau să se transforme în violențele de la Capitoliu, a anunțat că nu intenționează să protesteze și că Alex Jones de la Infowars va rămâne și el acasă.
„Niciun miliardar nu ne plătește facturile”, a spus Alexander.
Marjorie Taylor Greene, congresmen de Georgia și o aliată a lui Donald Trump, a declarat: „Câți agenți federali sunt pe poziții ca să transforme protestul împotriva arestării politice a Președintelui Trump îi violențe?”.