Mama unui copil de 3 ani, care începuse să plângă, a fost lovită cu o sticlă de apă de o femeie enervată. Femeile începuseră o încăierare, în avion, conform Știrile ProTv.
Cele două femei erau pe zborul Cathay Pacific Airways din Japonia către Hong Kong.
În timp ce copilul lui Zhang, 32 de ani, plângea, Tsui, 60 de ani, poziționată cu un rând mai în spate, s-a enervat și a aruncat cu sticla în mama celui mic.
Nu a durat până când Zhang a ripostat și a început o adevărată încăierare. Ele au aruncat una în cealaltă cu perne și sticle de apă.
„Cele două s-au certat pe chestiuni triviale pe zborul CX581, în jurul orei 21.45, iar mai târziu și-au aruncat cu obiecte una în cealaltă”, a declarat marți un purtător de cuvânt al poliției din Hong Kong.
„Echipajul nostru de cabină a încercat imediat să limiteze situația și a emis un avertisment verbal înainte de a anunța poliția pentru asistență. Cele două pasagere au fost ulterior escortate în afara aeronavei de către personalul de securitate al aeroportului și de poliție”, a declarat un purtător de cuvânt al companiei aeriene.
Femeile au fost acuzate de comportament perturbator după ce avionul a aterizat luni la 21:34, au anunțat polițiștii. Acestea riscă o amendă de până la 50.000 HKD (circa 6.200 de euro) și o pedeapsă cu închisoarea de până la cinci ani, conform legislației din Hong Kong.