Bătăi între susținătorii și oponenții lui Donald Trump. Patru persoane au fost arestate (VIDEO)

Publicat: 26 03. 2017, 18:55
foto: Youtube

Mai multe bătăi au izbucnit sâmbătă în apropierea unei plaje din sudul Californiei, după ce mai mulți susținători ai lui Trump, care se aflau la un miting, s-au întâlnit cu manifestanți împotriva președintelui SUA.

În urma acestui incident, patru persoane au fost arestate.

Un susținător al lui Trump a fost stropit cu spray cu piper de un grup de opozanți ai liderului american, care au venit să denunțe mitingul.

Patru oponenți ai lui Trump au fost arestați, unul dintre ei pentru ultraj și alți trei pentru că au utilizat spray lacrimogen în mod ilegal, potrivit purtătorului de cuvânt al California State Parks Police, Kevin Pearsall.

Bătăile au izbucnit din cauza unui schimb de replici dintre cele două grupuri. Aproximativ 12 manifestanți anti-Trump au refuzat să se dea la o parte de pe o pistă de biciclete pentru a le permite suporterilor lui Trump să treacă, aceștia fiind parte din mitingul "Make America Great Again", conform Hotnews.

Filmările ajunse pe rețelele sociale ilustrează haosul de pe plajă și arată persoanele care se bat în nisip.

Bătăi între susținătorii și oponenții lui Donald Trump. Patru persoane au fost arestate

#DIRECT_ONE_xzzv0i#