Eveniment - 29 mar, 09:37
Înmormântarea unui egiptean în vârstă de 28 de ani s-a transformat în petrecere după ce s-a descoperit că acesta era încă în viață.
Bărbatul a ajuns la spital în urma unui atac de cord, iar medicii i-au pronunțat decesul. Familia îndurerată l-a luat acasă pentru a îl pregati de înmormântare, după tradiția musulmană, informează msnbc.com.
Doctorița chemată să semneze certificatul de deces a fost uimită că trupul decedatului era cald încă. La o inspecție mai detaliată, a descoperit că bărbatul era de fapt în viață.
Mama lui a leșinat la aflarea veștii, dar doctorița i-a ajutat atât pe acesta, cât și pe fiul ei, să își revina. Astfel, înmormântarea s-a transformat în petrecere.