Fostul lider al SUA, Barack Obama, și soția sa, Michelle, au încheiat un contract record cu editura Penguin Random House care prevede o carte pentru fiecare, conform unui comunicat emis marți.
Financial Times a anunțat că editorul nu a precizat suma, dar ar fi fost de acord să pună pe masă peste 60 de milioane de dolari pentru a-și asigrua drepturile asupra celor două lucrări.
Contractul ar putea fi considerat unul dintre cele mai profitabile din istorie, însă, la acest moment, purtătorul de cuvânt al Penguin Random House nu dorește să dea informații referitoare la sumă, potrivit Agerpres.
Președintele SUA dinaintea lui Obama, George Bush, a obținut circa zece milioane de dolari pentru memoriile sale, iar Bill Clinton a încasat 15 milioane de dolari pentru autobiografia sa, "My Life".
Barack Obama a lansat deja două cărți, care s-au vândut în peste trei milioane de exemplare în Statele Unite. Este vorba despre "Dreams from My Father" (1995) și "The Audacity of Hope" (2006), ambele fiind publicate de editura Crown, care face parte din grupul Penguin Random Publishing. Cărțile sunt un real succes și au primit două premii Grammy pentru variantele audio, citite chiar de fostul președinte.