La scurt timp după lansarea oficială a campaniei electorale pentru un nou mandat la Casa Albă, preşedintele Barack Obama a făcut o declaraţie mai puţin obişnuită pentru un om politic. În cadrul unui interviu pentru un post de televiziune american, el a precizat că susţine căsătoria între persoanele de acelaşi sex.
„La un anumit punct am ajuns la concluzia că este important, pentru mine, să afirm că persoanele de acelaşi sex ar trebui să poată să se căsătorească”, a spus președintele american.
Timp de mai multe luni, Obama a refuzat să facă vreo declaraţie pe marginea acestui subiect, însă acum lucrurile sunt extrem de clare. Cu numai câteva zile înainte, vice-preşedintele Joe Biden a făcut o declaraţie asemănătoare, lucru care a readus subiectul pe agenda publică.
Principalul său contracandidat în cursa pentru Casa Albă, republicanul Mitt Romney, se opune acestui tip de uniune, dar nu a abordat această temă în cadrul campaniei sale.
El a vorbit despre membrii echipei sale de campanie, despre soldaţii americani şi toate celelalte persoane care se află în imposibilitatea de a-şi oficializa relaţia doar pentru că este vorba despre 2 oameni de acelaşi sex. În prezent, în Statele Unite, persoanele de acelaşi sex pot să îşi oficializeze relaţia numai în câteva state, însă
Declaraţia a făcut înconjurul lumii iar reacţiile nu au întârziat să apară. Grupurile care susţin drepturile persoanelor gay şi-au exprimat bucuria şi speră că situaţia lor se va îmbunătăţi. În schimb, Vaticanul şi oficialii religioşi s-au abţinut de la comentarii.
Premierul australian, Julia Gillard, a declarat că nu susţine poziţia lui Obama, la fel şi actualul preşedinte francez ori liderii egipteni. Există şi ţări care susţin şi au legalizat căsătoria între persoanele de acelaşi sex, printre care se numără Argentina, Brazilia ori Spania.