Președintele SUA Barack Obama a subliniat sâmbătă importanța reformei finanțelor effectuate în timpul mandatului său. El a precizat că aceasta va permite evitarea salvării cu fonduri publice a firmelor aflate în dificultate, informează The Washington Times.
“Reforma Wall Street înseamnă preocuparea pentru familiile are lucrează mult şi asigurarea că regulile sunt aceleaşi pentru toţi”, a de4clarat Obama.
Legea reformei și a protecției consumatorului, promulgată în 2010, a creat Consiliul de protecție financiară a consumatorilor și Consiliul de supraveghere a stabilității financiare, cu rolul de a controla sistemul financiar pentru a se evita excesele care au condus la criza din 2008.
Președintele SUA și-a exprimat regretul că numeroși republicani au combătut aceaste reforme, afirmând că el crede în ‘liberul joc al pieţei’, pe care l-a calificat unul dintre „cele mai mari forţe de progres din istorie”, şi în faptul că ‘adevăratul motor al creării locurilor de muncă în această ţară este sectorul privat şi nu guvernul’.