Barack Obama: Statele Unite nu se vor lăsa ”intimidate” de gruparea Statul Islamic

Barack Obama: Statele Unite nu se vor lăsa ”intimidate” de gruparea Statul Islamic
Foto: telegraph.co.uk

Președintele american Barack Obama a declarat, miercuri, că Statele Unite nu se vor lăsa ”intimidate” de gruparea Statul Islamic, după decapitarea unui al doilea jurnalist american, revendicată de insurgenţii islamişti, relatează AFP.

Denunţând „un act de o violenţă oribilă”, Obama a dat asigurări în faţa presei, la Tallinn, în Estonia, că obiectivul Statelor Unite este ca gruparea Statul Islamic „să nu mai fie o ameninţare” pentru regiune.

Președintele american a subliniat însă că acest lucru va necesita timp şi că nu se va putea realiza decât în cooperare strânsă cu partenerii din regiune.

Jihadiştii din cadrul grupării Statul Islamic (SI) au revendicat marţi execuţia prin decapitare a unui al doilea jurnalist american, Steven Sotloff, într-o înregistrare video care a provocat „dezgustul” occidentalilor.

Casa Albă a anunţat miercuri că înregistrarea video cu decapitarea jurnalistului american Steven Sotloff este „autentică”. „Serviciile de informaţii americane au analizat înregistrarea video difuzată recent, care îl prezintă pe cetăţeanul american Steven Sotloff, şi au apreciat că este autentică”, a declarat Caitlin Hayden, purtătoarea de cuvânt a Consiliului de securitate naţională.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`