Barack Obama și Angela Merkel, discuție telefonică despre criza refugiaților

Barack Obama și Angela Merkel, discuție telefonică despre criza refugiaților
Foto: dw.com

Președintele american Barack Obama și cancelarul german Angela Merkel au discutat despre criza refugiaților în Europa, joi, în cadrul unei convorbiri telefonice și au căzut de acord că o viitoare conferință a donatorilor la Londra ar fi o șansă pentru a stimula eforturile globale asupra acestei probleme, potrivit Reuters.

Obama i-a precizat cancelarului german că intenționează să organizeze un summit al liderilor la Adunarea Generală a ONU din septembrie în scopul obținerii unor noi angajamente în abordarea crizei refugiaților, a precizat Casa Albă într-un comunicat.
   
„Cei doi lideri s-au angajat să lucreze împreună în următoarele luni pentru a contribui la protejarea milioanelor de oameni ale căror vieți au fost puse în pericol de război”, a declarat Casa Albă.

Președintele Barack Obama i-a promis cancelarului german Angela Merkel să sprijine „în mod substanțial” eforturile pentru soluționarea crizei refugiaților în Orientul Mijlociu și Europa, conform purtătorului de cuvânt al guvernului german.

Obama și Merkel au avut o conversație telefonică, joi seară, în cadrul căreia, cancelarul a stabilit obiectivele conferinței planificate a donatorilor pentru refugiații sirieni, pe care ea o va co-găzdui la Londra pe 4 februarie, a precizat purtătorul de cuvânt al guvernului german Steffen Seibert.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`