Barack Obama s-a oferit să plătească pentru tratarea fiului lui Joe Biden, diagnosticat cu cancer cerebral

Barack Obama s-a oferit să plătească pentru tratarea fiului lui Joe Biden, diagnosticat cu cancer cerebral
Foto: rebloggy.com

Când Vicepreședintele SUA, Joe Biden, a luat în considerare vânzarea casei sale pentru a putea oferi sprijinul necesar familiei sale și a fiului său după ce acesta a început să aibă probleme serioase de sănătate, Barack Obama s-a oferit să-i ofere aseistență financiară, potrivit The Independent.

Într-un interviu, Biden a spus că Beau (fiul său) s-a temut că fiul său va fi forțat să demisiuneze în urma unui accident vascular cerebral din 2010.

La acea vreme, Biden i-a spus lui Obama că el și soția sa, Jill, au de gând să vântă casa pentru a compensa pierderile avute de fiul său. Președintele american s-a ridicat în acel moment și a spus: ”Nu vinde casa. Promite-mi că nu vei vinde casa! Îți voi da eu banii. Orice ai nevoie, îți dau eu banii”, își amintește vicepreședintele Stateleor Unite.

De fapt, Beau a fost capabil să-și îndeplinească funcția, dar după ce a părăsit biroul în 2015 a fost diagnosticat cu cancer cerebral. Când a murit, în iunie anul trecut, la 46 de ani, Obama a ținut un o elogie al înmormântare.

”Președintele și Vicepreședintele au un fel de relație personală care trece de responsabilitățile profesionale”, a spus prutătorul de cuvânt al Casei Albe, Josh Earnest.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:56 - Artefacte de 3.000 de ani au fost descoperite în Bistrița-Năsăud. Au fost găsite într-unul dintre cele mai importante situri arheologice din țară
23:51 - Primarul din Sfântu Gheorghe, supărat că elevii deja au distrus mobilierul nou pus în școli: „Vor trebui să plătească părinții”
23:16 - Sfârșit tragic pentru primul urs polar văzut în Islanda din 2016. Animalul a fost împușcat de poliție
23:14 - Marcel Boloș: Majorările de salarii au avut impact pe buget. Știu că pare destul de ciudat că au crescut încasările la buget, dar în același timp s-a mărit și deficitul / Care este explicația
22:54 - Mii de animale și-au pierdut viața în urma inundațiilor din Galați și Vaslui. Care este bilanțul
22:31 - Câți bani primim de la UE pentru pagubele generate de inundații. Ciucă: „România nu a fost reprezentată de către premierul Ciolacu la întâlnirea crucială”
22:28 - Un salvamar a fost amendat cu 1.000 de euro pentru că a salvat o femeie de la înec. Ce s-a întâmplat de fapt
21:58 - Oana Florea (PSD): Eu nu îl văd pe Klaus Iohannis în Parlament. Cum ar putea el să intre în lift cu 5 senatori odată sau să stea în bancă? S-ar potrivi la Comisia de turism, Comisia de sport, dacă ar veni la birou (VIDEO)
21:54 - Mihaela Popa (România Renaște), despre „amendamentul Iohannis”: „Sunt lucruri care atentează la democrație și asta e poate cel mai grav când faci o lege pentru un om” (VIDEO)
21:54 - Românii au intrat pe piața imobiliară dintr-o țară din Africa. Pot câștiga 3.000 de euro lunar din chirie