Barack Obama: Rusia și Turcia ar trebui să treacă peste tensiuni și să se concentreze pe lupta împotriva ISIS
Barack Obama, președintele Statelor Unite ale Americii, îndeamnă Turcia și Rusia să treacă peste tensiunile provocate de doborârea aeronavei de vânătoare ruse pentru a se concentra pe lupta împotriva jihadiste Statul Islamic.
”Turcia are dreptul la autoapărare, iar Statele Unite au un angajament solid în favoarea garantării securităţii şi suveranităţii acestei ţări. Însă acum este necesar ca Turcia şi Rusia să depăşească tensiunile şi să nu fie distrase de la campania militară împotriva organizaţiei teroriste Stat Islamic şi de la eforturile de soluţionare a conflictului din Siria. Avem cu toţii un inamic comun – grupul terorist Stat Islamic. Vreau să mă asigur că ne concentrăm pe eliminarea acestei ameninţări”, a precizat Obama după o întrevedere cu președintele Erdogan, potrivit Mediafax.
Relațiile dintre Turcia și Rusia au devenit tensionate după ce aviația turcă a doborât la sfârșitul lunii noiembrie un avion de vânătoare tip Suhoi Su-24 la granția cu Siria. Turcia susține că avionul militar rus a intrat câteva secunde în spațiul său aerian, dar Kremlinul a explicat că aeronava nu a făcut acest lucru, iar Putin a avertizat că incidentul va avea ”consecințe grave”.
Atunci, ambii piloți ai aeronavei s-au catapultat, dar unul dintre ei a fost împușcat mortal de insurgenții sirieni de etnie turcă, iar celălalt a fost salvat într-o operațiune specială ruso-siriană.