Barack Obama, primul președinte în exercițiu care vizitează o închisoare americană (VIDEO)
Barack Obama, a vizitat, joi, o închisoare din SUA, devenind astfel primul președinte în exercițiu care vizitează o închisoare americană, scrie People Magazine.
Președintele american a vizitat joi centrul federal de detenție de la El Reno, o închisoare de securitate medie pentru infractorii de sex masculin din orașul Oklahoma.
Scopul acestei vizite a fost punerea în evidență a deficențelor unui sistem penitenciar dintre cele mai scumpe și mai aglomerate din lume.
Președintele este în căutarea unei alternative la încarcerarea de lungă durată a persoanelor condamnate pentru infracțiuni care, spune acesta, nu se potrivesc pedepsei.
De asemenea, el vrea să restabilească dreptul de vot al persoanelor condamnate, care și-au ispășit pedeapsa, dar să și interzică angajatorilor să folosească caseta care să ceară detalii cu privire la istoria penală a candidaților.
Un sfert din populația carcerală a lumii este concentrată în închisorile americane, în timp ce SUA nu reprezintă decât 5% din populația mondială.