Barack Obama: Nicio religie nu este responsabilă de comiterea de acte teroriste. Nu suntem în război cu islamul, suntem în război cu oamenii care au pervertit islamul

Publicat: 19 02. 2015, 08:26
Foto: telegraph.co.uk

Preşedintele american Barack Obama a respins joi, la Washington, ipoteza ca vreo religie să fie responsabilă de terorism.

Șeful SUA a precizat că evită termenul de „extremism islamic” fiindcă ar promova ideea falsă a unei lupte între Occident şi lumea musulmană, transmite USA Today.

„Nicio religie nu este responsabilă de terorism, oamenii sunt vinovaţi de violenţă şi comiterea de acte teroriste”, a apreciat Barack Obama în cadrul unui summit privind combaterea extremismului, la Casa Albă.

„Noi nu suntem în război cu islamul, suntem în război cu oamenii care au pervertit islamul’, a continuat preşedintele american.

Obama a spus că membrii de rang înalt ai organizaţiilor extremiste că „nu sunt lideri religioşi”, ci „terorişti”.

„Teroriştii nu vorbesc în numele a un miliard de musulmani care resping ideologia lor”, a adăugat Obama, referindu-se la grupul extremist sunnit Stat Islamic şi la reţeaua Al-Qaida.

Guvernele trebuie să furnizeze oportunităţi economice, educaţie, să asigure democraţia şi statul de drept pentru cetăţenii lor, a continuat Obama.

Cei mai „buni parteneri” în aceste eforturi sunt comunităţile locale, a continuat şeful de la Casa Albă.

„Vom avea nevoie de timp. Este o provocare pentru generaţii întregi”, a conchis preşedintele american.