Preşedintele american Barack Obama şi-a exprimat „susţinerea fermă” față de drepturile omului în Tibet, în timpul întâlnirii sale cu Dalai Lama de sâmbătă de la Casa Albă, informează AFP.”Preşedintele a lăudat îndelung angajamentul lui Dalai Lama în favoarea non-violenţei şi dialogului cu China. Preşedintele şi-a reiterat susţinerea fermă faţă de protejarea culturii, religiei şi tradiţiilor tibetane în Tibet şi în restul lumii”, se arată într-un comunicat al administrației prezidențiale.
Barack Obama a declarat că Statele Unite consideră că Tibetul face parte din China.
„Dalai Lama a declarat că nu caută independenţa Tibetului şi că speră că dialogul între reprezentanţii săi şi Guvernul chinez va putea să fie reluat în curând”, se mai arată în comunicatul emis de președinție.
China consideră că Dalai Lama este un separatist. Nouă şedinţe de negociere între emisari ai lui Dalai Lama şi ai Beijingului, ultima având loc în ianuarie, s-au desfăşurat fără rezultate tangibile, sugerând, pentru numeroşi tibetani, că chinezii aşteaptă decesul călugărului budist în vârstă de 76 de ani.