Președintele Statelor Unite ale Americii, Barack Obama, a subliniat luni că fotbalul este un sport, dar și „un business uriaș” care are nevoie de „integritate”, în conferința sa de presă finală de la summitul G7 din Germania, informează washinghtonpost.com.
Fotbalul „este o sursă incredibilă de mândrie națională și oamenii vor să fie siguri că el este gestionat într-o manieră integră”, a declarat președintele american. Cum Statele Unite joacă din ce în ce mai bine la fiecare Cupă Mondială, noi vrem să facem în așa fel încât un sport care câștigă în popularitate să fie gestionat într-o manieră adecvată”, a declarat el.
Acesta nu a comentat ancheta americană în curs care vizează FIFA pentru fapte de corupție, dar a estimat că este „important” ca forul fotbalistic mondial, zguduit astăzi de scandaluri, să funcționeze „transparent”.
Mai mulți oficiali ai forului mondial sunt suspectați de spălare de bani, înșelăciune și fraudă pentru fapte comise în ultimii 20 de ani, referitoare la atribuirea ilegală pentru desfășurarea unor ediții ale Cupei Mondiale, precum și pentru cedarea drepturilor TV și de publicitate, totalizând peste 100 de milioane de dolari.