Barack Obama, dineu plin de umor: Președintele Statelor Unite ale Americii a glumit pe tema prințului George în cadrul unui dineu de la Casa Albă

Barack Obama, dineu plin de umor: Președintele Statelor Unite ale Americii a glumit pe tema prințului George în cadrul unui dineu de la Casa Albă
foto: orf.at

Preşedintele american, Barak Obama s-a ţinut de glume la dineul oferit la Casa Albă, corespondenţilor de presă. Obama şi-a incheiat discursul punctând cu mult umor siţuatiile prin care a trecut în ultima perioadă, arată B1 TV.

Şi-a permis chiar să facă glume pe seama faptului că se află la sfârşitul mandatului său la conducerea Statelor Unite. A făcut o aluzie şi la Prinţul George, pe care l-a întâlnit în Marea Britanie. Fiul Ducelui şi Ducesei de Cambridge a purtat atunci pijama si halat de casă.

Preşedintele american a amintit la dineul la care a luat parte despre întâlnirea memorabilă pe care avut-o la Londra cu prințul George. Fiul Ducesei de Cambridge nu a venit la întâlnire îmbrăcat formal, conform protocolului.

Obama a glumit spunând că această întâlnire neprotocolară s-ar datora faptului că, aflându-se final de mandat, el nu mai prezintă un interes atât de mare.

Fotografia în care prințul George dă mâna cu Obama a devenit virală chiar din primele momente ale publicării.

Barack Obama, dineu plin de umor

#DIRECT_ONE_oamv24#

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
22:10 - Emil Boc: „Aceste alegeri parlamentare sunt critice pentru viitorul României. Dacă ai partide puternice în Parlament, pro-europene, cu valori sănătoase, îți apără democrația în fiecare zi. PNL este acea garanție” (VIDEO)
22:06 - Kamala Harris ar vrea să mai candideze o dată la preşedinţia SUA și în 2028. Ce planuri are democrata
21:55 - Delia Matache, ironii la adresa lui Călin Georgescu, după afirmațiile referitoare la rolul femeii. „E doar ca să facă copii”
21:43 - Emil Boc: Acum lucrurile se simplifică, nu mai e gri. E alb și negru, fie pro-vest, fie pro-est. Suveranismul pe care îl reprezintă Georgescu înseamnă izolare, sărăcie, lipsa protecției pe care o avem, astăzi, sub cupola NATO și a UE (VIDEO)
21:42 - Emil Boc: „Mesajul de duminică al românilor ne-a spus că există o prăpastie între popor și politicieni”
21:38 - Comisarul pentru Afaceri Interne de la Bruxelles, despre aderarea României și Bulgariei: „Mi-am pregătit șampania”
21:13 - Gazprom admite că nu va mai exporta în 2025 gaze către Europa via Ucraina
21:08 - Victorie în instanță pentru Adriana Bahmuțeanu. A fost deschis un dosar penal pentru lipsirea de libertatea a lui Eduard și Maximus
21:06 - Cătălin Drulă, despre Călin Georgescu: Acest om este un șarlatan, un farsor. Este exact ca acei care spun cuvinte frumoase și ajung oamenii să se trezească fără apartament, pentru că au căzut victimă unei escrocherii (VIDEO)
20:58 - Doi marinari români, abandonaţi pe o platformă marină în mijlocul Mării Negre: fără apă, mâncare şi curent electric