Barack Obama, atac la adresa lui Donald Trump: Explorează temerile angajaților privind nesiguranța economică (VIDEO)

Publicat: 22 12. 2015, 09:06

Preşedintele american, Barack Obama, spune că magnatul Donald Trump, înscris în cursa pentru desemnarea candidatului republican la preşedinţia SUA, exploatează temerile angajaţilor privind nesiguranţa economică.

Obama a apreciat că schimbările structurale generate în economia americană de evoluţiile tehnologice şi de criza financiară din anul 2008 au afectat unele sectoare, inclusiv cel al muncitorilor.

„Aceşti oameni nu mai au, în această economie nouă, aceleaşi beneficii din salariul de la o fabrică, nu mai pot susţine o familie. De aceea, apare un potenţial de furie, frustrare, teamă. Cred că persoane precum domnul Donald Trump profită de această situaţie. Domnul Trump profită de aceste lucruri de la începerea campaniei electorale”, a spus președintele american.

Magnatul Donald Trump s-a remarcat printr-o serie de afirmaţii controversate, dar este unul dintre favoriţi în cursa pentru desemnarea candidatului Partidului Republican la funcţia de preşedinte al Statelor Unite.

Barack Obama, atac la adresa lui Donald Trump: Explorează temerile angajaților privind nesiguranța economică

#DIRECT_ONE_5uzt3z#