Barack Obama a stârnit un val de critici în presa americană pentru că nu a participat la marșul solidarității de la Paris

Publicat: 12 01. 2015, 17:48

Preşedintele SUA, Barack Obama, a primit critici dure din partea unei părți a presei americane pentru că nu a participat, duminică, la marşul de solidaritate de la Paris, organizat după atacurile de săptămâna trecută, soldate cu 17 morţi, informează AFP.

„Aţi dezamăgit lumea”, a titrat luni New York Daily News.

„În calitate de american, aş fi vrut să fim mai bine reprezentanţi la această procesiune frumoasă”, a spus Jake Tapper, de la CNN, într-o transmisiune din mijlocul manifestanţilor.

Și revista Politico a abordat acest subiect într-un articol intitulat „Obama întoarce spatele Franţei”.

La marșul organizat duminică la Paris, Washingtonul a fost reprezentat doar de ambasadoarea Statelor Unite în Franţa, Jane Hartley.

Procurorul general al Statelor Unite, Eric Holder, s-a aflat la Paris dar nu a participat la marş împreună cu liderii internaţionali. Secretarul de Stat american John Kerry se afla în vizită în India, însă a anunțat că va merge vineri la Paris pentru întrevederi cu autorităţile franceze. (Detalii AICI)

Barack Obama şi vicepreşedintele Joe Biden nu aveau evenimente programate pe agenda oficială în ziua marşului de la Paris.

Zeci de lideri din lumea întreagă au venit la Paris pentru a participa la marșul solidarității, organizat în semn de susţinere pentru victimele atacurilor care au vizat săptămânalul satiric Charlie Hebdo şi un magazin evreiesc.

De asemenea, cel puţin 3,7 milioane de persoane au ieşit în stradă duminică pentru a manifesta împotriva terorismului, dintre care 1,6 milioane la Paris.