Barack Obama a propus noul plan de stimulare a forței de muncă: Vezi prevederile proiectului de lege
Preşedintele american Barack Obama recurge la orice metode cu speranţa că va opri valul de ştiri economice negative şi va stimula cifrele slabe din sondaj. Astfel că acesta a propus un plan ambiţios de stimulare a pieţei forţei de muncă din Statele Unite în valoare de 447 miliarde dolari.
Intitulat American Jobs Act, proiectul de lege prevede un pachet plin de reduceri de impozite şi cheltuieli noi.
Prima măsură prevăzută în planul lui Obama cu un cost de aproximativ 70 de miliarde de dolari constă în reducerile impozitului pe salarii la jumătate pentru 98% din întreprinderi şi chiar eliminarea acestuia pentru firmele care fac noi angajări sau care cresc salariile angajaţilor actuali.
Un alt punct atins de Barack Obama este introducerea oamenilor în piaţa forţei de muncă pentru reconstrucţia şi modernizarea Americii. Creditele pe care le pot obţine angajatorii pot atinge suma de 10.000 de dolari. În plus, sunt promise investiţii masive în infrastructură, înfiinţarea unei „Bănci Naţionale pentru infrastructură” şi modernizarea a cel puţin 35.000 de şcoli publice din întreaga ţară. Toate acestea ating costul de 140 de miliarde de dolari.
Mai mult, la un cost de 62 de miliarde de dolari, preşedintele susţine întoarcerea americanilor şomeri în piaţa forţei de muncă prin reforme inovatoarea şi extinderea de oportunităţi de angajare pentru tineri cu venituri mici şi adulţi.
În plus, la un cost de 170 de miliarde de dolari, planul presupune scutirea de impozite pentru fiecare lucrător american.
Însă, proiectul propus de preşedintele Americii a stârnit o serie de critici. Presa şi oamenii politici din Statele Unite, l-au acuzat pe Obama că American Jobs Act nu este un plan pentru înfiinţarea de locuri de muncă, ci unul electoral.