Preşedintele Barack Obama și-a amuzat copios invitații în cadrul unei recepţii la Casa Albă, glumind pe seama mai multor politicieni, printre care și contracandidatul său, republicanul Mitt Romney.
Printre oaspeţi s-au aflat cei mai importanţi jurnalişti din Statele Unite, dar şi o serie de celebrităţi, care au fost şi ele luate peste picior de gazda serii, prezentatorul TV Jimmy Kimmel.
„Sunt extrem de încântat să mă aflu aici, la dineul corespondenților de la Casa Albă. Sunteți un public grozav, deja râdeți, e nemaipomenit.„, și-a început discursul Obama.
Seara a debutat pe un ton ceva mai serios, iar președintele Obama le-a reamintit celor prezenți despre raidul din 2011 al forțelor speciale asupra ascunzătorii lui Osama Bin Laden, din Pakistan.
„Dragi americani, marcăm o aniversare istorică, anul trecut pe vremea aceasta, de fapt, chiar în acest sfârști de săptămână, s-a făcut dreptate în cazul celui mai periculos individ din lume.„, a spus președintele.
Apoi, atmosfera a devenit din ce în ce mai relaxată, iar glumele au curs una după alta. Iar președintele nu a exclus pe nimeni. Donald Trump, George Bush, Congresul American ori Serviciile Secrete și scandalul prostituatelor columbiene. A făcut haz și de zvonurile că și-ar vopsi părul pentru a-și ascunde firele albe.
Nici atunci când a fost vorba despre contracandidații săi nu s-a putut abține să nu facă o glumă nevinovată, care a primit lungi aplauze.
„Nu îi voi ataca pe candidații Partidului Republican. Să îl luăm pe Mitt Romney, de exemplu. Noi doi avem multe în comun. Atât eu, cât și el, suntem de părere că soțiile noastre sunt jumătățile noastre mai bune. Iar sondajele arată că un procent alarmant de americani sunt de aceeași părere.„, a spus președintele.
Atmosfera a fost apoi întreținută și de cunoscutul prezentator american Jimmy Kimmel, care a continuat să facă glume pe seama politicienilor din sală.
La eveniment au participat cei buni jurnaliști americani, iar o parte dintre aceștia au fost recompensați de președinte pentru investigațiile și reportajele lor.