Barack Obama a făcut glume despre turneul diplomatic efectuat în China de Michelle Obama
Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, a făcut glume, în cursul întrevederii cu omologul său chinez Xi Jinping, despre turneul diplomatic în China efectuat de soţia sa, Michelle Obama.
„Michelle a jucat tenis de masă, deşi nu cred că a fost diplomaţia de tip ping pong la cel mai înalt nivel pe care am văzut-o în trecut”, a glumit Obama, citat de Reuters.
„M-a rugat să vă transmit oficial cele mai bune urări”, a continuat preşedintele SUA, potrivit Reuters.
Barack Obama i-a mulţumit preşedintelui chinez pentru primirea ospitalieră a soţiei sale şi a fiicelor, aflate în vizită în China.
Obama şi Xi Jinping au promis intensificarea cooperării între Statele Unite şi China, au discutat despre situaţia din Ucraina, despre denuclearizarea Coreei de Nord şi despre combaterea încălzirii climatice.
Michelle Obama a prezentat avantajele libertăţii de exprimare într-un discurs rostit la Universitatea din Beijing, pe fondul problemelor pe care China le are la acest capitol, încurajând tinerii să studieze în străinătate pentru facilitarea „diplomaţiei cetăţeneşti”.