În atentatul din Bangladesh revendicat de rețeaua ISIS, nouă cetățeni italieni au murit, anunțul a fost făcut de ministrul italian al Afacerilor Externe, iar Departamentul de Stat al SUA a anunțat că și un american se află printre cei uciși.
Nouă italieni, patru bărbaţi şi cinci femei, au fost ucişi, iar un altul este dat dispărut, informează ZF.
Ministrul a difuzat lista cu numele celor nouă victime, precizând că familiile acestora au fost anunţate.
"Am identificat nouă persoane ucise, iar o altă persoană este dată dispărută, care s-ar putea ascunde sau se află printre cei răniţi. O vom căuta în mod activ", a spus Paolo Gentiloni, ministrul italian de Externe.
"Putem confirma că un cetăţean american se află, de asemenea, printre cei ucişi în mod necugetat în acest atac", a anunţat Departametul american de Stat, fără a oferi alte detalii.
Douăzeci de persoane au fost ucise în atacul de vineri noapte dintr-un restaurant situat într-o zonă în care sunt misiuni diplomatice, în capitala Bangladeshului, a declarat purtătorul de cuvânt al armatei. Cel puţin şase indivizi înarmaţi au fost eliminaţi, iar unul a fost prins în viaţă, în timp ce 13 ostatici, inclusiv străini, au fost salvaţi sâmbătă în timpul unei operaţiuni a poliţiei, a declarat premierul Bangladeshului.