La două săptămâni de la prăbușirea unui imobil în care se aflau atelirere de confecții, accident soldat cu peste 800 de moți, un incendiu a izbucnit la o altă fabrică de textile în capitala Bangladeshului, Dhaka, relatează CNN.
Astfel, cel puțin șapte persoane au murit asfixiate, joi, în timpul incendiului de la o fabrică de confecții pentru pulovere. Printre decedați se află un ofițer de poliție și proprietarul fabricii.
Bangladesh a anunțat, miercuri, că se vor închide 18 întreprinderi în domeniul textil, după ce s-a angajat la Organizația Internațională a Muncii (OIM) să ia măsuri imediate pentru consolidarea securității în ateliere.
Aceste hotărâri au fost luate după ce, Rana Plaza, imobil în care se aflau cinci ateliere de confecții, s-a prăbușit pe 24 aprilie, la o zi după ce angajații au semnalat crăpături în imobil.
Ultimul bilanț semnala 803 morți, însă numeroase corpuri se aflau între dărâmăturile primelor etaje care sunt în curs de degajare. (Detalii AICI)