Banca Centrală Europeană nu a majorat finanțarea de urgență pentru băncile din Grecia
Banca Centrală Europeană a menținut plafonul liniei de finanțare de urgență destinată creditorilor eleni la 80,2 miliarde de euro, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-și păstreze anonimatul, citate de Agerpres.
Capitalul tampon de lichiditate s-a menținut la aproximativ trei miliarde de euro, astfel încât Banca Centrală a Greciei și BCE să poată reacționa în caz de urgență.
Grecia poartă negocieri în prezent cu creditorii internaționali în privința eliberării unei noi tranșe din programul de ajutor. Negocieriile sunt în schimb condiționate de adoptarea de reforme economie de autoritățile de la Atena.
În mod normal, băncile grecești își asigură necesitățile de lichiditate de la Banca Centrală Europeană, însă creșterea retragerilor de depozite, după rezultatul alegerilor parlamentare anticipate din 25 ianuarie, le-a afectat lichiditatea. Finanțarea oferită de ELA este mai scumpă decât împrumuturile de la BCE.
Cele patru mari bănci grecești, National Bank of Greece, Piraeus Bank, Alpha Bank și Eurobank, sunt prezente și pe piața din România.