Ban Ki-moon: Situația este inacceptabilă. Guvernul sirian trebuie să declare imediat o încetare unilaterală a focului

Ban Ki-moon: Situația este inacceptabilă. Guvernul sirian trebuie să declare imediat o încetare unilaterală a focului
Secretarul general al ONU Ban Ki-moon a cerut, marți, regimului sirian al lui Bashar al-Assad  să aplice o încetare unilaterală a focului şi le-a cerut forţelor opoziţiei să îl accepte. "Situaţia a...

Secretarul general al ONU Ban Ki-moon a cerut, marți, regimului sirian al lui Bashar al-Assad  să aplice o încetare unilaterală a focului şi le-a cerut forţelor opoziţiei să îl accepte.

„Situaţia a atins un stadiu inacceptabil. Este insuportabil ca populaţia să continue să sufere în acest fel. De aceea, am transmis Guvernului sirian că trebuie să declare imediat o încetare unilaterală a focului”, a declarat secretarul general al ONU, adăugând că „reacţia” Damascului a fost că doreşte „să ştie ce se va petrece după aceea”.

„Îndemn forţele opoziţiei să accepte această încetare a focului unilaterală, dacă şi atunci când Guvernul sirian o anunţă”, a continuat Ban Ki-moon în cadrul unei conferințe de presă susținută alături de președintele francez Francois Hollande.

„Îndemn din nou ţările care furnizează armament celor două părţi să înceteze să mai trimită acest material militar. O militarizare suplimentară nu va face altceva decât să pună poporul sirian într-o situaţie mai dificilă. Singura soluţie este o rezolvare politică, printr-un dialog politic”, a subliniat secretarul general al ONU.

La rândul său, preşedintele francez François Hollande a evocat tensiunile în creştere dintre Siria şi Turcia, unde au fost ucişi civili de către obuze lansate de pe teritoriul Siriei, antrenând riposte din partea Ankarei.

Escaladarea „a fost evitată deoarece Turcia a dat dovadă de (o poziţie) rezervată, dar pentru cât timp”, s-a întrebat Hollande.

„Este necesară reintroducerea de sancţiuni cu scopul ca regimul să cedeze” în Siria, a apreciat preşedintele francez. Între ideile studiate de către membrii comunităţii internaţionale, el a evocat o „propunere” turcă referitoare la o perioadă de tranziţie sub conducerea actualului vicepreşedinte sirian Faruk al-Shareh, în locul preşedintelui Bashar al-Assad.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:56 - Un accident grav de circulație a avut loc joi seară în Cluj. Cinci tineri, printre care o adolescentă de 15 ani, au fost transportați la spital
23:53 - Ursula von der Leyen a anunțat un ajutor de 10 miliarde de euro pentru ţările afectate de inundaţii
23:37 - Rareș Bogdan, despre amendamentul care-l ajută pe Iohannis să candideze la parlamentare: Nu lăsăm pe nimeni în urmă. Ne respectăm președinții de partid și de țară. Privim spre viitor
23:27 - Țara din Europa care va limita folosirea limbii ruse. Nu va mai putea fi folosită la locurile de muncă sau pe bancomate
23:14 - Cum a scăpat Mario Iorgulescu de pedeapsa de 13 ani și 8 luni de închisoare. Motivare: Nu a intenționat să omoare pe cineva / Opinia separată a unui judecător: Tânărul era beat, drogat, conducea cu viteză excesivă, a trecut pe roșu
23:00 - Cât costă o vacanță de șapte zile, la un hotel all inclusive în prima vacanță a elevilor. Unele destinații deja nu mai au locuri
22:39 - Bogdan Paraschiv (Partida Romilor): Am auzit încă de acum 6 – 7 luni că e posibil ca Iohannis să candideze la parlamentare (VIDEO)
22:33 - Momente de groază la bordul unui avion. În timpul zborului, pasagerii au început să „sângereze din gură și din urechi”
22:07 - Diana Buzoianu (USR) acuză PNL de ipocrizie în relația cu Nicușor Dan: L-au atacat atâtea luni și acum îl caută. Teatru ieftin pentru voturi (VIDEO)
22:02 - Țuțuianu: Iohannis a tot căutat un loc de muncă bun și cald, după ieșirea din mandat. Probabil candidatura lui la Senat e susținută de Ciucă pentru un fel de întoarcere a unor servicii pe care i le-a făcut președintele în ultimii ani (VIDEO)