Măsurile de combatere a schimbărilor climatice pot contribui la prosperitatea economică și la o sănătate mai bună, a declarat secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, la Copenhaga, cu ocazia publicării unui nou raport de referință privind clima, informează Reuters.
Responsabilul ONU a subliniat că aceasta este cea mai completă evaluare a schimbării climatice făcută vreodată.
Evaluarea este a cincea publicată de Grupul interguvernamental de experți privind evoluția climei (GIEC) după cele din 1990, 1995, 2001 și 2007 și arată necesitatea de a acționa fără întârziere pentru a reduce emisiile de dioxid de carbon până la eliminarea lor în anul 2100.
Ban Ki-moon a vorbit și despre necesitatea de a se renunța la energiile fosile. „Am încercat să conving companiile (…), cum ar fi companiile de asigurări și fondurile de pensii să-și reducă investițiile în carbon, în economia bazată pe combustibili fosili și să se îndrepte spre energiile din surse regenerabile”, a declarat secretarul general la ONU.