Noi date cutremurătoare apar în cazul atacului armat de la o școală din Belgrad, Serbia. Amintim că un adolescent de 14 ani, elev în clasa a VII-a, a deschis focul la o oră de istorie. El a tras în paznicul care a încercat să-l oprească, în profesoara de istorie și apoi, la întâmplare, și în colegii săi. Gardianul și opt copii, șapte fete și un băiat, au murit. Profesoara și șase elevi au fost răniți.
Presa sârbă informează că băiatul este fiul lui Vladimir Kecmanović, radiolog celebru în țara vecină, care provine dintr-o familie de intelectuali. Adolescentul ar proveni din prima lui căsătorie. Băiatul ar fi furat arma de la tatăl său, care e colecționar de arme.
Există speculații că atacatorul se afla sub influența narcoticelor.
Colegii spun că acesta era mai retras, dar cuminte și cu note mari: „Era tăcut, părea de treabă, avea note bune. Nu vorbea cu toată lumea, dar nu mă așteptam de la el să facă așa ceva”.
După atac, chiar adolescentul a sunat la Poliție și a spus ce a făcut. Un apel a venit și de la directorul adjunct al școlii. Băiatul a fost arestat. Șeful poliției din Belgrad a declarat că acesta și-a premeditat fapta.
Părinții au venit disperați la școală să vadă ce s-a întâmplat cu copiii lor.
LIVE: Reports of shooting at an elementary school in Belgrade https://t.co/wlWQAkpbvs
— Reuters (@Reuters) May 3, 2023
Unii dintre ei au sărit pe geamuri ca să se salveze, iar o fată a povestit că s-a prefăcut că e moartă ca să scape.
„A început să tragă la întâmplare. Avea două cartușe și a împușcat întâi profesoara de istorie, apoi a continuat. Ne-a omorât doi prieteni. Eu m-am întins peste ei ca să creadă că sunt moartă. A precat apoi din sala de clasă, împușcăturile se mai auzeau”, a povestit una dintre colegele băiatului, pentru presa locală.
Marți seară, el și alți elevi au mers la o petrecere aniversară, dar acolo s-a comportat normal. Fata a mai spus că azi au mers împreună la ore și, de asemenea, părea că totul e în regulă.