Miliardarul american de origine maghiară, George Soros, a cerut joi la Bruxelles poporului ungar și Uniunii Europene să reziste împotriva premierului Viktor Orban, pe care l-a acuzat că a făcut din Ungaria un ''stat mafiot'', intervenție catalogată de un parlamentar al partidului de guvernământ Fidesz drept o ''declarație de război'', informează agenția MTI, preluată de Agerpres.
''Pentru a apăra societățile deschise, nu este suficient statul de drept — trebuie să și lupți pentru ceea ce crezi'', a afirmat joi, George Soros, la Forumul Economic European. ''Universitatea pe care am creat-o și organizațiile pe care fundația mea le-a sprijinit fac acest lucru'', a adăugat el.
Soros a făcut astfel referire la Universitatea Central Europeană (CEU), creată de el la Budapesta și care în urma unei legi elaborate cu dedicație împotriva ei riscă să fie închisă sau mutată într-o altă țară, precum și la Fundația pentru o Societate Deschisă, patronată tot de el și pe care guvernul condus de Orban o acuză că se amestecă în politica ungară.
''El (Orban n.r) s-a autoproclamat apărătorul suveranității ungare și pe mine mă numește un speculator valutar obscur care-și folosește banii pentru a inunda Europa, și mai ales Ungaria sa natală, cu imigranți ilegali ca parte a unui fel de complot neclar și infam'', a continuat Soros, susținând apoi că el nu este așa cum îl descrie Viktor Orban.
''Am toată admirația pentru modul curajos în care poporul ungar a rezistat în fața dezamăgirii și corupției statului mafiot creat de Orban'', a mai subliniat Soros în intervenția sa la Forumul Economic European, referindu-se la demonstrațiile ce au avut loc la Budapesta împotriva guvernului și în favoarea CEU.
Prin acest discurs, Soros ''a transmis o declarație directă de război'' împotriva unui guvern ales democratic și acesta din urmă este pregătit ''să riposteze'', a reacționat la o conferință de presă Tamas Deutsch, parlamentar membru al partidului Fidesz, condus de Orban. El a precizat că va cere Comisiei Europene să publice conținutul discuției pe care Soros a avut-o cu comisarul european însărcinat cu politica privind migrația.
La rândul său, șeful de cabinet al lui Viktor Orban, Janos Lazar, a declarat că afirmațiile lansate joi de Soros sunt ''injuste față de Ungaria'' și ''distorsionează grav adevărul''. Referindu-se la declarația privind ''statul mafiot'', Janos Lazar a spus că nu autoritățile de la Budapesta au încălcat legile Ungariei în ultimii ani, ci ''organizațiile finanțate de Soros'', despre care oficialul ungar a susținut că acționează netransparent și că se comportă ele însele precum niște organizații mafiote.