Viorica Dăncilă a semnat un memorandum pe energie nucleară cu Statele Unite. Ce prevede documentul
Premierul Viorica Dăncilă asemnat, marţi, împreună cu secretarul pentru energie al Statelor Unite ale Americii, James Richard Perry, un memorandum ce are ca scop intensificarea cooperării dintre Bucureşti şi Washington în domeniul energiei nucleare.
Ce fel de activităţi acoperă memorandumul și ce se dorește să reprezinte
- marchează angajamentul de a lucra în direcția intensificării cooperării în domeniul nuclear civil
- urmează să servească ca bază pentru încurajarea cooperării bilaterale în promovarea de tehnologii de ultimă generație în domeniul nuclear
- gestionarea deșeurilor radioactive
- dezvoltarea sectorului de medicină nucleară
- activități de cercetare privind aplicabilitatea tehnologiilor nucleare în curs de dezvoltare în fizică
- biologie
- agricultură
„Memorandumul este rezultatul viziunii comune cu privire la rolul strategic al dezvoltării energiei nucleare în scopuri pașnice și marchează angajamentul de a lucra în direcția intensificării cooperării în domeniul nuclear civil. Documentul oferă perspectiva consolidării relațiilor economice dintre cele două țări și a promovării obiectivului esențial al asigurării securității energetice, ca bază a prosperității pe termen lung a României”, se arată în comunicatul Guvernului.
Foto: Eugen Teodorovici, ministrul Finanţelor Publice (sursă foto: gov.ro)
„Memorandumul urmează să servească ca bază pentru încurajarea cooperării bilaterale în promovarea de tehnologii de ultimă generație în domeniul nuclear, gestionarea deșeurilor radioactive, dezvoltarea sectorului de medicină nucleară, activități de cercetare privind aplicabilitatea tehnologiilor nucleare în curs de dezvoltare în fizică, biologie, precum și agricultură”, mai precizează comunicatul.
Semnarea memorandumului vine ca o continuare adiscuţiilor purtate între Klaus Iohannis şi Donald Trumpla mijlocul lunii august. La acea dată, preşedintele Klaus Iohannis declarase că:„(Donald Trump – n.r.)este foarte interesat să fie dezvoltate surse noi de energie cele din Marea Neagră dar și energia nucleară civilă este de interes. România este capabilă să devină furnizor de energie”.
De altfel, întărirea colaborării pe plan economic a fost unul dintre cele mai importante puncte asupra cărora Donald Trump şi Klaus Iohannis au căzut de acord.
Foto: Secretarul General al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), Angel Gurria., şi premierul Viorica Dăncilă (sursă foto: gov.ro)
De reamintit că semnarea acestui memorandum reprezintă o schimbare completă de politică (cel puţin la suprafaţă) a politicii Vioricăi Dăncilă. Asta după, în luna mai, tot premierul a semnat un acord cu „China General Nuclear Power Corporation (CGN)” pentru construirea reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă.
De precizat că un memorandum nu are un caracter obligatoriu, el fiind mai degrabă echivalentul unei promisiuni.
Foto: Alexandru Petrescu, ministrul Comunicațiilor și Societății Informaționale (MCSI) (sursă foto: gov.ro)