Uniunea Europeană, Franţa, Germania şi Marea Britanie dau un ultimatum Iranului pe tema programului nuclear

Uniunea Europeană, Franţa, Germania şi Marea Britanie dau un ultimatum Iranului pe tema programului nuclear
Sursă foto: Facebook & Hepta.ro

Franţa, Marea Britanie, Germania şi Uniunea Europeană au cerut, luni, Iranului să respecte prevederile Acordului Nuclear din 2015 în caz contrar putândfi declanşat un mecanism de reimpunere a sancţiunilor economice, arată Reuters.

Motivul ameninţărilor stă în încălcările repetate ale Acordului Nuclear de către Iran, prin care acesta a început îmbogăţirea de uraniu peste nivelul acceptat de 3,67%. De asemenea, zilele trecute, Iranul a anunţat că a reluat şi îmbogăţirea de uraniu la o instalaţie din zona muntoasă a ţării.

Nu în ultimul rând, Iranul a încălcat prevederile Acordului Nuclear şi prin depăşirea cantităţii de uraniu ușor îmbogăţit (cu care nu se pot produce arme nucleare) pe care o poate deţine, şi care era de 300 de kg.

Însă Iranul a ameninţat şi cu reluarea producţiei de uraniu înalt îmbogățit (adică peste 20%), care poate fi utilizat pentru producerea de arme nucleare.

„Acţiunea Iranului are implicaţii severe de proliferare (a armelor nuclear – n.r.). Suntem pregătiţi să luăm în calcul toate mecanismele JCPoA (Acordul Nuclear – n.r.) inclusiv mecanismul de rezolvare a disputelor, pentru a soluţiona probleme legate de modul în care Iranul îşi implementează angajamentele din JCPoA”, se arată într-un comunicat comun al celor trei state.

Pe 17 iunie, Teheranul anunţase că va abandona Acordul Nuclear din 2015 dacă în termen de maximum zece zile Uniunea Europeană nu găsește o modalitate de a evita sancţiunile economice ale Statelor Unite.

Ulterior, în luna august, Teheranul şi-a reluat ameninţările pe care în cele din urmă le-a și pus în aplicare.

Foto: Președintele Iranului, Hassan Rouhani (sursă foto: Facebook / Hassan Rouhani)

De precizat că Uniunea Europeană s-a arătat dispusă să menţină în vigoare Acordul Nuclear încă decând Statele Unite l-a abandonat în mod unilateral.

Un luna iulie, Uniunea Europeană a anunţat punerea în aplicare a aşa-numitului „Instex”, un mecanism care teoretic ar permite ocolirea sancţiunilor economice impuse de Statele Unite asupra Iranului.

Iar în 2018, preşedintele Comisiei Europeane, Jean-Claude Juncker, a anunţat aplicarea unei legi comunitare din 1996 menită să blocheze orice penalităţi impuse de Statele Unite companiilor europene, în situaţia în care acestea nu îşi vor fi oprit activităţile din Iran. În plus, acea lege ar împiedica (teoretic) recunoaşterea oricăror decizii judecătoreşti luate de instanţele americane şi care ar impune penalităţi companiilor europene, ca urmare a nerespectării sancţiunilor.

În fapt însă, nici această măsură nu poate avea efectul scontat din cauza faptului că un astfel de acord nu poate funcţiona eficient fără participarea Statelor Unite.

Foto: Înaltul Reprezentant al UE pentru afaceri externe și politica de securitate și vicepreședinte al Comisiei Europene, Federica Mogherini (sursă foto: hepta.ro)

Acordul Nuclear, condamnat oricum

În fapt, acordul nuclear (sub denmirea oficială de „Planul De Acţiune Comun şi Comprehensiv”) oricum nu mai are cum să funcţioneze din cauza abandonării unilaterale a lui de către preşedintele american Donald Trump. Ori, fără participarea Statelor Unite –singura superputere globală şi una dintre cele mai mari puteri nucleare –, el nu mai are cum să funcţioneze.

Mai ales că denunţarea acordului nuclear a venit la pachet cu reimpunerea de sancţiuni economice asupraIranului, sancţiuni pe care partea europeană nu le poate contracara eficient, indiferent câte ameninţări transmite Teheranul.

De altfel, în luna iulie, un diplomat european a și precizat că: „Dacă ar avea cărţi (Londra, Pariş şi Berlin – n.r.), cred că le-ar fi folosit până acum”.

Statele Unite nu poate forţa Uniunea Europeană să renunţe la acordul nuclear, dar o poate totuşi forţa să izoleze economicIranul.

Din acest motiv a anunţat Donald Trump, în 2018, impunerea de sancţiuni economice asupra oricărei companii care nu respectă pachetul de sancţiuni reimpuseIranului. Altfel spus, a avertizat statele-membre Uniunii Europene că dacă vor continua să facă comerţ cuIranul, atunci şi lor li se vor impune sancţiuni.

Într-o primă fază, Washington-ul a conceput o listă de țări exceptate de la această regulă, însă între timp acea listă nu a mai fost reînnoită.

În replică, statele Uniunii Europene au încercat să creeze propriul lor mecanism financiar (denumit „Instex”), cu ajutorul căruia să-şi păstreze relaţiile economice cuIranul (şi implicit şi acordul nuclear).

Însă acest mecanism nu funcţionează.

Foto: Liderul Suprem al Iranului, Ayatollah-ul Ali Khamenei (sursă foto: Facebook / Ali Khamenei)

Care este, de fapt, miza reală din spatele programului nuclear iranian

Ambițiile nucleare aleIranului datează încă de pe vremea şahului, iar Teheranul consideră programul o modalitate de a-și asigura supraviețuirea în fața unor puteri externe ostile mult mai mari (o viziune similară cu cea a Coreei de Nord). Însă chiar și programul nuclear este secundar adevăratei mize a conflictului de interese dintre Statele Unite şiIran.

Principala miză sunt alte vechiplanuri aleIranului de a-şi creea o sferă de influenţă care să se întindă de la Golful Persic până la Marea Mediterană. Aici se încadreazăimplicarea directă a Iranului (prin intermediul Corpului Gărzii Revoluționare) şi indirectă (prin intermediul Hezbollah) în Războiul Civil din Siria. Tot aici se încadrează și eforturile considerabile depuse de Iran pentruscoaterea Statului Islamic din Irak –o țară asupra căreia are o influenţă considerabilă.

Tuturor acestor evoluțiise suprapun şi rivalităţile regionale dintreIranşi Arabia Saudită (aliat al SUA) sau dintreIranşi Israel (alt aliat al SUA).

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:19 - Adriana Bahmuțeanu, ținta cuvintelor dure, venite din partea fiului ei cel mare. „Ești o rușine”
00:05 - Ciucă: Am pierdut politic pentru că am făcut coaliţie cu PSD. Important e să recunoşti când greșești. Unii colegi s-au opus atunci și au avut dreptate (VIDEO)
23:49 - Bode, banc cu PSD: „Cum deosebești la garderobă haina unui PSD-ist de celelalte?” (VIDEO)
23:42 - Doi medici de la un spital din Iași, bănuiți că ar consuma droguri în timpul gărzilor. Ambii sunt vizați într-o anchetă DIICOT
23:15 - Parlamentul a votat un proiect de lege care scutește de impozit câștigurile din cryptomonede. Biriș: „Probabil sunt destul de mulți care și-au luat șpăguțele prin bitcoin” (VIDEO)
22:58 - Vânzarea a peste 1000 de produse alimentare a fost oprită temporar de ANPC. Ce nereguli au sesizat comisarii
22:36 - Profesorul de economie Cristian Păun: Când politicienii îți spun ”stai liniștit în banca ta”, tre’ să sari ca ars. Discursul lor se va schimba radical după alegeri. Românii să fie cumpătați, că vin vremuri grele (VIDEO)
22:31 - Ce rețete neobișnuite a pregătit Meghan Markle cu ocazia Zilei Recunoștinței. „Vei fi regele sau regina burților fericire”
22:11 - Nicușor Dan, întrebat cu cine va vota la prezidențiale: „O să votez cu unul dintre ei” / „În momentul de față, îl avem sigur pe Marcel Ciolacu în turul 2” (VIDEO)
21:48 - Nicușor Dan: Referendumul nu va duce la desființarea sectoarelor. E o reechilibrare de putere între PMB și primăriile de sector / Bucureștiul anual acumulează deficit de dezvoltare pentru că nu pune bani în proiecte mari (VIDEO)