Ucraina inițiază o anchetă care l-ar putea ajuta pe Donald Trump în scandalul convorbirilor telefonice dintre el și președintele ucrainean. Ce vrea să afle Kievul

Publicat: 21 11. 2019, 09:58
Sursă foto: hepta.ro

Ucraina a extins, miercuri, ancheta ce-l vizează pe fondatorul controversatei companii „Burisma Holdings”, lucru ce l-ar putea, teoretic, ajuta pe preşedintele Donald Trump, transmite Reuters.

„Burisma Holdings” fiind compania ucraineană în care a lucrat, timp de cinci ani, fiul lui Joe Biden (Hunter Biden). Aceeaşi companie este, însă, suspectatăcă ar fi avut şi legături cu Federaţia Rusă exactîn momentul Statele Unite şi Uniunea Europeană impuneau sancţiuni Moscovei din cauza crizei din Peninsula Crimeea şi a estului Ucraine. În situaţia în care suspiciunile se vor confirma, ar fi, deci, vorba de un conflict de interese din partea Statelor Unite, întrucât un american (cu influenţă) ar fi fost prezent în structurile de conducere ale unei companii care făcea afaceri cu Rusia, într-un moment în care se presupunea că i se impun sancţiuni economice.

Fondatorul „Burisma Holdings” este acum acuzat şi de deturnare de fonduri, pe lângă cele deja existente de evaziune fiscală, spălare de bani şi licenţe acordate în mod ilegal.

Miza acestei anchete este ceva mai mare, ea venind într-un moment delicat pentru Donald Trump. Preşedintele american este acuzat că a pus presiune pe Ucraina pentru a-şi relua investigaţiile asupra companiei „Burisma Holdings”. Motivul presupus al presiunii fiind pentru a aduce leziuni imaginii lui Joe Biden prin intermediul fiului său (Joe Biden fiind principalul său contracandidat la funcţia de preşedinte).

De ce informaţii ar fi interesat Donald Trump cu privire la relaţia fiului lui Joe Biden cu compania energetică Burisma, din Ucraina

Hunter Biden (fiul lui Joe Biden) a fost criticat pentru faptul că a fost membru al comitetului de administraţie al companiei energetice ucraineane, Burisma Holdings, o companie cu legături directe cu Federaţia Rusă. Asta în timp ce Administraţia Obama (din care chiar tatăl lui Hunter Biden făcea parte) impunea sancţiuni economice Federaţiei Ruse pentru anexarea Pen. Crimeea şi pentru crearea de instabilitate în estul Ucrainei.

Ulterior, chiar fostul vicepreşedinte american Joe Biden a recunoscut public că l-a constrâns pe preşedintele al Ucrainei de la acea dată pentru a-l concedia pe procurorul ucrainean care investiga corupţia din compania Burisma Holdings.