Rămăşiţele dictatorului spaniol Francisco Franco vor fi relocate, în ciuda opoziţiei familiei lui. Ce locație au ales autorităţile spaniole (FOTO)
Rămăşiţele dictatorului Francisco Franco vor fi exhumate şi relocate din mauzoleul în care află în momentul de față, în cimitirul în care este înmormântată și soția lui, transmite CNN, care citează autorităţile spaniole.
Exhumarea va avea loc pe data de 24 octombrie, rămăşiţele dictatorului urmând a fi mutate din mauzoleul „Valea celor care au căzut” (Valle de Los Caidos) într-un cimitir în care este înmormântat şi soţia lui.Mauzoleul „Valea celor care au căzut” a fost construit de prizonieri politici pe locul unei gropi comune, motiv pentru care relocarea rămăşiţelor lui a fost cerută încă din 2011.
Decizia în acest sens fusese luată de Curtea Supremă a Spaniei în luna septembrie, la capătul unor procese iniţiate de familia lui Franco, care s-a opus exhumării.
Relocarea rămăşiţelor dictatorului a fost şi una dintre promisiunile lui Pedro Sanchez, actualul premier al Spaniei, la momentul în care a fost investit în funcție.
Foto: Mauzoleul „Valea celor care au căzut”, locul în carese află rămăşiţele lui Francisco Franco (sursă foto: hepta.ro)
Franco a condus Spania timp de 36 de ani, în intervalul 1939-1975, păstrând o stare de neutralitate în timpul celui de-al Doilea Război Mondial şi asigurând tranziţia de la un sistem republican la o monarhie constituţională. Asta deşi a fost un lider fascist.
Foto: Regele Juan Carlos (stânga) şi Francisco Franco (sursăfoto: Wikipedia / Anefo)