Parlamentul European vrea noi reglementări pentru introducerea unui încărcător comun tuturor dispozitivelor mobile, indiferent de model și tip
Parlamentul European a votat, joi, o rezoluţie care cere Comisiei Europene să conceapă noi reglementări care să oblige companiile de tehnologie să adopte un încărcător comun pentru toate dispozitivele lor mobile, indiferent de model și de tip.
La categoria „dispozitive mobile” fiind incluse telefoanele, tabletele şi e-book-urile.
În plus, regulamentele pe care Comisia va trebui să le conceapă până în luna iulie vor trebui să cuprindă şi modalităţi prin care să fie sporit gradul de reciclare al încărcătoarelor şi cablurilor. Rezultatul scontat al acestei a doua prevederi fiind că consumatorul să nu mai trebuia să cumpere un încărcător noi de fiecare dată când cumpără şi un dispozitiv nou.
Este de aşteptat ca iniţiativă să se lovească de opoziţia companiei Apple, ale căror încărcătoare nu sunt compatibile cu dispozitivele competititoare. Apple s-a mai opus şi în trecut unor propuneri similare.
Potrivit CNN, chiar săptămâna trecută, Apple a precizat că o astfel de intiativa „ar avea un impact negativ direct prin afectarea sutelor de milioane de dispozitive şi accesorii deja date în uz clienţilor lor europeni şi a unui număr chiar şi mai mare de clienţi Apple de la nivel global”.