Noul șef al diplomației comunitare vrea că Uniunea Europeană să aplice ‘limbajul puterii pentru a contribui la o lume mai paşnică, prosperă şi dreaptă’. Realitatea cu care Uniunea se confruntă

Uniunea Europeană trebuie să folosească „limbajul puterii” în politica externă şi să o abordeze cu mai multă încredere, a declarat Josep Borrell, noul Înalt Reprezentant UE pentru Afaceri Externe, citat de The Gurdian.

„Trebuie să vorbim la unison în limba intereselor şi valorilor noastre. Trebuie să folosim mai mult limbajul puterii, nu pentru a cuceri, ci pentru a contribui la o lume mai paşnică, prosperă şi dreaptă”, a precizt Josep Borrell într-o scrisoare adresată miniştrilor de externe din statele UE.

„Preţuim normele, dar le observăm reculul. Elogiem virtuţile interdependenţei economice, dar vedem cum sunt luate ostatice de politica puterii. Ne revendicăm în mod îndreptăţit statutul de ‘soft power’, dar competitorii noştri, rivalii noştri şi chiar aliaţii noştri tind să-şi convertească propria ‘soft power’ într-o ‘hard power’. Comerţul, tehnologia, banii şi informaţiile sunt transformate în arme”, a scris Borrell.

Eveniment - 14 nov, 14:56

La Cugir se vor produce din ce în ce mai multe arme la standard NATO

Termenul de „hard power” se referăla instrumente precum serviciile de informaţii, armată sau sancţiunile economice.

Iar termenul de „soft power” se referă la intrumente precum legăturile etnice (ex. legătura dintre România şi Rep. Moldova), capacitatea de a influenţa strict prin intermediul discursului (sau prin media) sau cultură (ex. muzică, istorie).

În geopolitică, amândouă categoriile de instrumente sunt utilizate, cel dintâi preponderent de statele cu capacităţi economice şi militare mai mari (ex. SUA, China, Rusia), în timp ce instrumentele din categoria „soft”power” sunt utilizate de statele cu posibilităţi mai reduse (ex. România). Experienţa istorică a arătat că, pe termen mediu şi lung, instrumentele de „hard power” sunt mai eficiente.

Josep Borrell a mai caracterizat şi Consiliul European drept mai degrabă „o Vale a Plângerii decât un centru de decizie, din cauză că este locul în care toate problemele umanităţii vin”.

„Ne spun de suferinţele lor, ne exprimăm condoleanţele şi îngrijorările, dar nu apare nicio capacitate de acţiune şi pur şi simplu mergem la următoarea (problemă- n.r.)„, a adăugat Înalt Reprezentant UE pentru Afaceri Externe.

Consiliul European fiindorganismulcomunitarcel mai în măsură să stabilească direcţiile (comune sau separate) de politică externă ale Uniunii Europene – în Consiliul European discuţiile au loc la nivel de şefi de stat sau la nivel de membri ai guvernului.

Josep Borrell nu este, însă, primul care are o astfel de abordare, ambiţii similare având şi Franţa. De altfel, Uniunea Europeană a introdus de mai mulţi ani noţiunea de „politică externă şi de securitate comună” – adică o politică externă pe care toţi membri UE să o urmeze. În practică, însă, această noţiune nu a funcționatniciodată şi este improbabil să funcțioeze atâta timp cât statele-membre UE îşi pun interesele naţionale deasupra celor supranaţionale.

Un exemplu concret în acest sens îl reprezintă acordul dintre Germania şi Rusia pentru construirea gazoductelorNord Stream I şi Nord Stream II. Berlin a decis să coopereze (din nou) cu Rusia în ciuda faptului că cele două gazoducte asigură doar securitatea energetică a Germaniei şi o subminează pe cea Uniunii Europene per ansamblu.

Un alt exemplu îl constitutie atitudinea faţă de NATO (în esenţă singurul garant al securităţii militare a Uniunii Europene). Deşi statele-membre din estul Uniuniifavorizează o cooperare mai strânsă cu NATO, cele din vestul Europei sunt sceptice (sau chiar resping) o astfel de posibilitate.