Mike Pompeo, acuzat de China că a făcut comentarii care ‘ii pătează politica internă şi externă’. Remarcile lui Pompeo care au deranjat atât de mult

Mike Pompeo, acuzat de China că a făcut comentarii care 'ii pătează politica internă şi externă'. Remarcile lui Pompeo care au deranjat atât de mult

China a profitat de bună-vionța Statelor Unite și s-a concentrat pe dominaţie internaţională şi trebuie confruntată, a precizat Secretarul de Stat american, Mike Pompeo, într-o postare pe Twitter.

„Am permis ascensiunea Chinei cu speranţa că vor deveni mai liberi (populaţia – n.r). În replică, CCP (Partidul Comunist Chinez – n.r.) a profitat de buna-vointa noastră. Acum Donald Trump se confruntă cu realitate ostilităţii CCP cu privire la valorile Statelor Unite. Trebuie să confruntăm China aşa cum este, nu aşa cum îşi doreşte să fie”, a scris Mike Pompeo.

Secretarul de Stat american a făcut aceste remarci pe fondul unor negocieri comerciale sino-americane, care ar urma să se încheie cu un acord preliminar.

„Cautăşi folosesc metode care creează provocări pentru Statele Unite şi pentru lume şi noi colectiv, cu toţii, trebuie să confruntăm aceste provocări cu capul sus”, a adăugat Mike Pompeo, în timpul unui discurs susţinut tot miercuri, la New York.

„Nu mai este realist să ignorăm diferenţele fundamentale dintre cele sisteme (politice – n.r.), şi nici impactul pe care aceste diferenţe de sistem îl au asupra securităţii naţionale americane”, a mai precizat el, citat de Reuters.

„Astăzi ne dăm seama, în sfârşit, de nivelul adevărat de ostilitate al Partidului Comunist către Statele Unite şi valorile noastre şi putem face asta datorită conducerii lui Donald Trump”, a mai spus Mike Pompeo.

Reacţia Chinei la comentariile lui Mike Pompeo

Prin vocea purtătorului de cuvânt al Ministerului de Externe, China a precizat că: „Comentariile lui Pompeo dezvăluie prejudecăţile politice şi gândirea întunecatăşi anti-cmunistăa unor politicieni americani. Remarcile lui Pompeo au fost un atac sălbatic la adresa Partidului Comunist Chinez şi a guvernului chinez. Crează o ruptură între Partid şi popor şi ne pătează politica internă şi externă”.

Foto: Secretarul de Stat american, Mike Pompeo (sursă foto: Twitter / Mike Pompeo)

Pe fond, însă, declaraţiile lui Mike Pompeo pot fi considerate uşor exageratedin cauza faptului că Beijingul se confruntăcu o serie de obstacole de natură geografică, militară, politică şi geopolitică ce sunt extrem de greu de trecut, şi care o vor împedica să-şi realizeze principalul obiectiv geopolitic propus, anume să devină o superputere globală care să rivalizeze cu Statele Unite.

Obstacolele de natura militară

Din punct de vedere militar, principala dilemăcu care se confruntăBeijingul este faptul că perimetrul în care operează (adică Marea Chinei de Sud şi Marea Chinei de Est) sunt înconjurate de flotele unor ţări aliate cu Statele Unite. Şi chiar dacă nu sunt aliate cu aceasta, sunt oricum ostile Chinei.Vietnamul fiind un exemplu concret în acest sens.

O altă problemă o reprezintă decalajul tehnologic al Chinei, comparativ cu Statele Unite (şi chiar cu Japonia sau Coreea de Sud). China, de exemplu, încă mai utilizează submarine cu tehnologie de tip sovietic din anii 70′.

De asemenea, China duceşio serioasă lipsă de experienţă operaţională, un decelaj ce nu poate fi acoperit cu„învăţarea din experienţele altor armate”, ci doar în situaţii propriu-zise de război. Ori, în timp ce Statele Unite au fost implicate într-un război în aproape fiecare deceniu (mai puţin în anii 80′), încă din anii 40′, China a avut parte de doar două conflicte serioase. Iar ultimul, în speţă scurtul Război Sino-Vietnamez, a avut loc în 1979, adică acum 40 de ani. Această problemă a dus ca un căpitan de portavion chinez, de exemplu, să nu aibă experiență concretă în utilizarea unuiportavionîn situaţie de război sau în cadrul unui grup de luptă –în timp ce un căpitan de portavion amiercan ştie să facă acest lucru.

Nu în ultimul rând, încă din era maoistă, forţele armate chineze au fost utilizate preponderent ca o forţă poliţienească, menită să asigure securitatea internă a Chinei sau cel mult, securitatea din imediata proximitate a propriilor graniţe. Din acest motiv, de exemplu, flota chinezăde submarine este compusă preponderent din submersibile diesel (utile în apropierea coastei, nu în largul oceanului). Recent, China a trecut la reformarea forţelor sale armate şi la schimbarea doctrinei sale militare, însă acest proces va dura mulţi ani, iar efectele se vor vedea în şi mai mulţi ani.

China nu cheluiește nici mai mult decât Statele Unite pe cercetare şi dezvoltare, ci mai puțin…mult mai puțin. De exemplu, dacă în 2018, China a avut un buget al armatei de 250 de miliarde de dolari, Statele Unite a avut un buget 649 de miliarde de dolari, adică triplu. Dar cheltuielile ambelor țări sunt, foarte probabil, chiar mai mari întrucât în estimările făcute de „Stockholm International Peace Research Institute” nu au fost incluse şi proiectele de cercetare-dezvoltare clasificate drept „civile”, dar care au şi aplicabilitate militară (sau preoponderent aplicabilitatemilitară).

Foto: Avion de luptă american în timpul unei realimentări aeriene(sursă foto: Facebook / US Central Command)

Obstacole de natură politică

China nu are nici un sistem de alianţe care să-i permită mobilitatea necesară unui control al regiunii. Un sistem de alianţe pe care, în principiu, nici nu şi-l poate creea din cauza faptului că mai toate ţările din regiune sunt deja aliate cu SUA, din cauza politicii sale externe agresive şi din cauza lipsei de încredere istorice a majorităţii ţărilor din regiune (ex. Vietnamul, Taiwan sau Coreea de Sud).

Foto: Marini americani în uniformăde paradă(sursă foto: Facebook / US Marines)

Obstacolele de natura geografică

Din punct de vedere geografic, China are în faţă o adevărată barieră geografică ce stă în calea extinderii sferei ei de influenţă dincolo de propriul perimetru. Din acest lanț fac parte Arhipelagul Filipine, Malaezia, Indonezia, Borneo, Taiwan, Japonia, Insulele Senkaku/Diaoyu Islands, Insulele Ryukyu, Insulele Xisha/Paracel, Insulele Pratas şi Insulele Nansha/Spratly.

Iar de aceasta barieră, China nu poate trece decât printr-un număr foarte redus de strâmtori (controlate tot de aliaţi ai Statelor Unite), precum Strâmtoarea Tsushima, Strâmtoarea Luzon sau Strâmtoarea Malacca.

La toţi aceşti factori se adaugă cel mai important factor: flota Statelor Unite din Pacific, una cu care China nu poate rivaliza din niciun punct de vedere.

China încearcă să contracareze toate aceste dezanvataje construind insule artificiale în apele internaţionale, construind platforme petroliere (care să-i justifice prezenta în acele zone), şi lărgindu-şi flota. În paralel, a aplicat o politică tot mai agresivă de extindere a operaţiunilor sale militare.

Foto:Situația geograficăa Asiei de Sud-Est, o piedică în caleaambițiilorde putere globala ale Chinei(sursă foto: Google Maps)

Cronologia războiului comercial SUA-China

  • 23 august– China anunțăimpunerea de noi taxe vamale, de 5%, pe produse americane în valoare de 75 de miliarde de euro, începând cu 1 septembrie;
  • 13 august– SUA anunță amânarea impunerii de taxe vamale pe anumite categorii de produse;
  • 2 august 2019– China amenințăStatele Unite cu măsuri de retorsiune în situația în care chiar va impune taxele vamale de 10%;
  • 1 august 2019– Președintele american,Donald Trump, amenințăChina cu impunerea unor noi taxe vamale de 10% peproduse în valoare de 300 de miliarde de dolari;
  • 29 iunie 2019– China și Statele Unite anunță formarea unui „armistițiu comercial”;
  • 31 mai 2019– China amenințăcu publicarea unei liste „fără precedent” de indivizi, grupuri şi firme „nesigure”, care afectează interesele companiilor chineze
  • 31 mai 2019– China impune taxe vamale de 25% pe produse americane în valoare de 60 de miliarde de dolari;
  • 29 mai 2019– China amenință cu restricţionarea mineralelor rare –ea fiind cel mai mare producător de astfel de resurse şi deţinătoarea celei mai mari rezerve;
  • 7 mai 2019Donald Trumpanunță eșecul negocierilor comerciale cu China și creşterea taxelor vamale impuse deja de 200 de miliarde de dolari;
  • 18 septembrie 2018– China impune taxe vamale de 5-10% pe produse în valoare de în valoare de 60 de miliarde de dolari;
  • 17 septembrie 2018– SUA impune taxe vamale de 10% (ulterior de 25%) pe produse în valoare de 200 de miliarde de dolari;
  • 23 august 2018– China impune taxe vamale de 25% pe produsele energetice americane, în valoare de 16 de miliarde de dolari;
  • 23 august 2018– SUA impune taxe vamale de 25%, pe produse în valoare de 23 de miliarde de dolari;
  • 6 iulie 2018– SUA impune Chinei taxe vamale în valoare de 34 de miliarde de dolari;
  • 4 aprilie 2018– China impune taxe vamale pe produse americane în valoare de 50 de miliarde de dolari;
  • 3 aprilie 2018– SUA impune taxe vamale pe produse electronice în valoare de 50 de miliarde de dolari;
  • 2 aprilie 2018– China impune taxe vamale de 25% pe carnea de porc și de 15% pe o serie de produse agricole şi din oţel.
Urmăriți B1TV.ro și pe
`