Statele Unite nu are ce să facă în legătură cu asaltul asupra ambasadei americane din Bagdad, iar americanii ar trebui să înţeleagă faptul că populaţia Orientului Mijlociu urășteAmerica, a scris Liderul Suprem al Iranului, Al Khamenei, într-o postare de pe Twitter, de miercuri.
Mesajul fiind transmis lui Donald Trump, în replică la ameninţările preşedintelui american.
Donald Trump: „Iranul va fi tras la răspundere pentru vieţile pierdute sau pentru pagubele făcute, la oricare dintre instalaţiile noastre. Vor plăti un PREŢ FOARTE MARE! Asta nu este un avertisment, este o ameninţare”.
Liderul Suprem al Iranului: „1.Nu poţi să faci nimic.
2. Dacă ai gândi logic – ceea ce nu faci – ai înţelege că crimele tale din Irak, Afganistan…au făcut aceste ţări să vă urască”.
Potrivit Daily Mail, o poziţie ceva mai dură decât cea a Liderului Suprem iranian a avut-o comandantul Corpului Gărzii Revoluţionare Iraniene, general Hossein Salami, care a precizat că: „Nu noi ducem țara în război, însă nu ne este teamă de niciun război şi transmitem Americii să vorbească în mod just despre naţiunea iraniană. Avem puterea să-i înfrângem de mai multe ori la rând, nu suntem îngrijoraţi”.
Pe 31 decembrie, ambasada Statelor Unite din Bagdad a fost atacată de câteva sute de „protestatari” pro-Iranieni (sau anti-SUA, conform Iranului). Episodul ducând la o nouă escaladare a tensiunilor (şi-aşa mari) dintre Iran şi Statele Unite.
Coincidenţă sau nu, incidentele din Bagdad au avut loc la doar o zi după ce Iranul ameninţase Statele Unite cu „consecinţe” după ce Washingtonul a bombardat instalaţii militare ale grupării Hezbollah construite în Siria şi Irak. În urma acelor operaţiuni militare au murit cel puţin 25 de pesoane, iar alte 51 au fost rănite.
În fapt, de la mijlocul anilor 2000′ Irakul a devenit, gradual, o extensie a Iranului. Odată cu înlăturarea lui Saddam Hussein de la conducerea Irakului – parţial o reuşită și a serviciilor de informaţii iraniene – Teheranul a rămas fără principalul competitor regional. În anii ce au urmat, reigmul fundamentalist a căutat să-şi creeze o sferă de influenţă de la Golful Persic până la Marea Meditarana – o mai veche ambiţie iraniană.
That guy has tweeted that we see Iran responsible for the events in Baghdad & we will respond to Iran.
1st: You can’t do anything.
2nd: If you were logical —which you’re not— you’d see that your crimes in Iraq, Afghanistan… have made nations hate you. https://t.co/hMGOEDwHuY— Khamenei.ir (@khamenei_ir) January 1, 2020