Israrelul avertizează că Iranul ar putea avea bomba nucleară până la sfârșitul anului. Nu a spus, însă, şi cât de mare ar putea fi ea

Iranul ar putea avea suficient uraniu îmbogăţit pentru a produce o bombă nucleară până la sfârşitul acestui an, iar în maximum doi ani ar putea avea şi o rachetă capabilă să transporte un focos nuclear, au avertizat serviciile de informaţii militare israeliene, citate de The Jerusalem Post.

Potrivit estimărilor serviciilor iraniene, Iranul ar putea avea aproximativ 1.300 de kh de uranium usor-imbogatit, ceea ce le-ar permite să obţină 25 de kg de uranium inalt-imbogatit, suficient cât pentru producerea unei bombe nucleare. După care Iranul va avea nevoie de alţi doi ani pentru a dezvolta o rachetă capabilă să transporte un focos nuclear.

Aceeaşi sursă a indicat, totuşi, ca Iranul nu ar dori o creştere rapidă a programului nuclear, ci în schimb ar dori revenirea la Acordul Nucler. Unul dintre motivele pentru care şi-ar dori acest lucru ar fi faptul că Liderul Suprem iranian, Ali Khameni, ar fi înţeles că continuă dezvoltare a programului nuclear ar putea duce la un conflict militar.

Anul trecut, Iranul a denunţat Acordul Nuclear şi a reluat îmbogăţirea de uraniu peste nivelul acceptat de 3,67%. Pentru producerea de arme nucleare este nevoie de uraniu înalt îmbogățit (adică peste 20%). În plus, a depăşit şi limita de uraniu ușor îmbogăţit (cu care nu se pot produce arme nucleare) pe care o poate deţine, şi care era de 300 de kg.

Foto: Presupuși demonstranți iranieni care ard steagurile SUA și Israelului (sursă foto: hepta.ro)

Cât de plauzibile sunt avertismentele Israelului

Pe scurt, nu foarte plauzibile. Asta din cauza faptului că Iranul nu are niciun interes să amplifice tensiunile regionale peste nivelul actual. Dimpotrivă, are interesul să dezamorese situaţia întrucât interesele regionale şi le poate promova mai bine pe fond de relativă stabilitate. Ori o îmbogăţire a uraniului până la limita de 20%, în 2020, ar duce la noi tensiuni şi ar atrage o reacţie şi mai dura din partea comunităţii internaţionale (ceea ce ar putea duce la o mai mare izolare, la noi sancţiuni sau chiar la război).

În schimb, este foarte probabil că Iranul să folosească îmbogăţirea uraniului drept moneda de negociere şi eventual, să crească gradual nivelul de îmbogăţire al uraniului, însă nu până la nivelul necesar creării unei bombe. În plus, ar putea creşte gradual şi cantitatea de uraniu îmbogăţit. Dar este puţin probabil să ajungă la nivelurile necesare creării unei arme nucleare funcionale.

De asemenea, Iranul se confrunta cu o serie de obstacole de natură tehnică şi economică peste care cu greu va reuşi să treacă (dacă va reuşi să treacă).

În primul rând, prin armă nucleară se înţelege cel puţin un focos nuclear amplasat pe un proiectil, de regulă o rachetă. Ori, pentru că Iranul să dezvolte o armă nucleară, nu este suficient doar să creeze un dispozitiv nuclear, care în esenţă poate fi mare cât o cameră de hotel. După ipotetică dezvoltare a dispozitivului, cercetătorii iranieni vor trebui să găsească o modalitate prin care să-l micşoreze suficient de mult încât să încapă pe o rachetă. Un astfel de proces necesita timp şi mai ales, resurse.

În al doilea rând, Iranul trebuie să dezvolte (sau să cumpere) şi racheta propriu-zisă, care să transporte dispozitivul nuclear care presupunem că între timp a fost miniaturizat. În acest caz, cercetătorii iranieni trebuie să găsească o modalitate de a crea o rachetă care să aibă capacitatea de a intra şi de a ieşi din atmosfera Pământului fără să explodeze. Şi acest proces necesita timp şi resurse.

Cea mai avansată rachetă balistică iraniană este „Shahab-3” (raza de până la 3.000 de kilometri), achiziţionatăde la Coreea de Nord şi care se bazează pe învechita tehnologiesovetică a rachetei „SS-N-6”. Potrivit The Daily Beast, însă, Coreea de Nord ar dori să exporte în Iran şi tehnologia rachetei „Musudan” (raza de 2.500-4.000 km) şi „Taepodong” (raza de 4.000-6.700 km).

Nu este de neglijat nici faptul că Statele Unite are capacitatea tehnică de a intercepta rachete balistice. Astfel că este discutabilă eficiența mai-sus menţionatelor tipuri de rachete.

Iranul nu are nici timp, şi nici resurse, nu după valurile repetate de sancţiuni impuse de Statele Unite. În plus, instabilitatea din Irak şi Şiria absorb o cantitate foarte mare de resurse iraniene – Iranul a trimis în Siria inclusiv avioane de muzeu.